„Trenul Unirii” leagă Bucureștiul de Iași, via Tecuci

„Trenul Unirii” leagă Bucureștiul de Iași, via Tecuci
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

CFR Călători marchează împlinirea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române prin introducerea în circulație a „Trenului Unirii” (IC 561), care va asigura legătura feroviară între București și Iași. Inițiativa are rolul de a celebra momentul istoric din 1859 și moștenirea lăsată de Alexandru Ioan Cuza.

Trenul IC 561 va pleca din Gara de Nord București la ora 06:45, fiind tractat de o locomotivă special decorată în culorile drapelului național. Pentru a sublinia importanța evenimentului și în comunitățile locale, garnitura va avea opriri suplimentare în stațiile Bârlad și Vaslui, pe lângă cele programate în Ploiești Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani, Tecuci, Bârnova, Nicolina și Iași.

Călătoria festivă va fi însoțită, încă de la plecare, de reprezentanți ai Poliției Transporturi Feroviare din București, cărora li se vor alătura colegi din secțiile regionale Galați și Iași. Prezența acestora pe tot traseul are scopul de a asigura un climat de siguranță și de a marca simbolic sărbătoarea națională alături de pasageri.

Având în vedere numărul mare de călători estimat pentru această zi, CFR Călători recomandă achiziționarea biletelor în avans și utilizarea tuturor trenurilor disponibile. Totodată, pasagerii sunt sfătuiți să se asigure că dețin bilete valabile, corespunzătoare rangului trenului și distanței parcurse, pentru a evita taxele suplimentare sau sancțiunile prevăzute de reglementările în vigoare.

Citit 118 ori Ultima modificare Vineri, 23 Ianuarie 2026 13:49

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro