Moldoveancă căutată în Polonia, depistată la Oancea

Moldoveancă căutată în Polonia, depistată la Oancea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Oamenii legii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat o femeie din Republica Moldova care era căutată de autorităţile din Polonia, pentru că pe numele său era emis un mandat european de arestare, fiind acuzată de infracțiuni contra persoanei.

Pe data de 22 februarie, în jurul orei 14.32, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, o femeie din Republica Moldova, în vârstă de 57 de ani, pasageră într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova.

La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că pe numele acesteia există o alertă de punere în aplicare a unui mandat european de arestare emis de către autorităţile din Polonia, pentru o infracțiune contra persoanei comisă pe teritoriul acestui stat.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Galați, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Citit 170 ori Ultima modificare Marți, 24 Februarie 2026 23:12

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro