Un cuplu din Brăila a fost reținut de polițiștii din Galați după ce, la începutul acestui an, ar fi înșelat trei persoane care își scoseseră la vânzare pe internet telefoanele mobile de lux. Păgubiții, din Galați și Ianca, susțin că au primit prețul cerut în bancnote de 200 de euro, contrafăcute. Ulterior, telefoanele au fost plasate de escroci la amanet.
O tânăra în vârstă de 28 de ani și soțul ei, de 38 de ani, din Brăila, s-au apucat de ”afaceri” pe la jumătatea lunii ianuarie, când ar fi contactat un prim ”client”, pe care îl selectaseră de pe un site de vânzări. Omul avea de vânzare un telefon mobil scump. S-au înțeles la preț și au achitat fără să se tocmească, în numerar, cu bancnote de 200 de euro. Ar fi repetat schema de mai multe ori, alegând vânzători nu din Brăila, ci din localitățile apropiate, respectiv Galați și Ianca. Asta până când vânzătorii mulțumiți inițial că făcuseră afaceri bune și-au dat seama că au fost păcăliți și au anunțat Poliția.
Cazul a fost preluat de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Galați, în urma investigațiilor polițiștii ajungând la cuplul care, între timp, reușise să își recupereze o parte bună din ”investiție”.
”În baza probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada 13-17 ianuarie 2026, cei doi ar fi pus în circulație, în municipiul Galați și orașul Ianca, din județul Brăila, 4.000 de euro, formați din bancnote contrafăcute, în cupiură de 200 de euro. Aceștia ar fi urmărit anunțurile privind oferte de vânzare a telefoanelor mobile, de unde ar fi selectat și contactat persoanele care ofereau spre vânzare terminale mobile noi, de ultimă generație. Ar fi reușit să achiziționeze trei telefoane mobile, pe care, ulterior, le-ar fi valorificat prin plasarea acestora la case de amanet”, au arătat polițiștii, la scurt timp după ce i-au reținut pe cei doi soți.
Aceștia urmau a fi duși în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetați pentru punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune.

