Lecţie de „Tinereţe fără bătrâneţe” de la Fârţăneşti. 900 de ani de tradiţie (VIDEO)

Lecţie de „Tinereţe fără bătrâneţe” de la Fârţăneşti. 900 de ani de tradiţie (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Nu mai puţin de 900 de ani, un moment de tradiţie şi autenticitate în dans şi o lecţie de sprinteneală şi voie-bună a adus pe scena „Românii au talent” grupul „Tinereţe fără bătrâneţe” din comuna Fârţăneşti, judeţul Galaţi.

Înfiinţat în 2023, cu o componenţă majoritar feminină, grupul duce mai departe tradiţiile din zona Moldovei şi voia-bună. Cu vârste cuprinse între 50 şi 77 de ani, artistele se întâlnesc „ca fetele” şi repetă cântece şi dansuri, se întrec în cusături tradiţionale pe ii şi poale. Au şi câţiva instrumentişti de partea lor şi, cel mai important, se bucură de susţinerea familiilor.

„Secretul tinereţii este să fii vesel, optimist şi să ai încredere şi în tine, şi în cei de alături. Să ştim o socoteală: că n-am trăit degeaba pe pământul acesta”, au mărturisit înainte de a urca pe scenă.

„900 de ani aveţi împreună?”, s-a mirat de la masa juriului actriţa Carmen Tănase, înainte să-i vadă cum joacă.

Dansurile grupului sunt culese de la bătrâni și păstrate cu grijă, ca parte a moștenirii culturale locale. Iar costumele populare sunt realizate manual de măicuțele unei mănăstiri din județul Galați.

„Pentru 900 de ani, ia uite ce sprinţari aţi fost! Eu vă respect, mă plec în faţa dumneavoastră pentru ceea ce faceţi şi vă felicit din toată inima. Eu dau «Da», cu tot respectul”, le-a spus Carmen Tănase.

„E o plăcere de fiecare dată când văd dansuri populare, tradiţii. N-a fost cel mai greu dans pe care l-am văzut, dar a fost executat din suflet. Tare aş fi vrut să dau şi eu «da», însă trebuie să fim corecţi faţă de tot ce se întâmplă pe scenă. Cu tot respectul pe care îl am faţă de dumneavoastră, răspunsul este «Nu»”, a spus Andra.

„După cum ştiţi, nivelul dumneavoastră este destul de departe faţă de ceea ce aşteptăm să vedem în cadrul unui show. Aţi văzut ce ansambluri care au rupt scena, unul mai bun ca altul. Era greu, la 900 de ani, să rupeţi scena, dar e de apreciat şi de aplaudat faptul că vă găsiţi timp pentru ceea ce vă face plăcere. Şi asta face ca viaţa să treacă mai uşor cu ale ei greutăţi sau bucurii, deopotrivă. Mă bucur că aţi venit să arătaţi întregii ţări că se poate şi la vârsta asta, dar, din păcate, pentru economia showului este un «Nu»”, a spus actorul Mihai Bobonete.

„Da”-ul lui Andi Moisescu nu i-a calificat, însă, în etapa următoare.

În schimb, se pot mândri cu participările la numeroase festivaluri și concursuri, de unde s-au întors cu premii și trofee.

De pildă, pentru că au făcut din şezătoare spectacol, au cucerit marele premiu la un festival de folclor din Râmnicu Sărat, iar această realizare a încurajat grupul să continue.

Citit 343 ori Ultima modificare Luni, 13 Aprilie 2026 13:12

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro