Meteorologii anunță temperaturi de până la 30 de grade

Meteorologii anunță temperaturi de până la 30 de grade
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După valul neobișnuit de frig din luna aprilie, o masă de aer cald va aduce la începutul lunii mai temperaturi de vară, mult mai ridicate decât normalul periodei. Acestea vor urca în unele zone chiar la 29-30 de grade, au anunțat meteorologii.

„Trecem foarte repede de la temperaturi cu mult sub normalul perioadei la temperaturi peste medie. În unele zone ale țării, în  special în regiunile nord-vestice și nordice, vor fi chiar valori cu 8-10 grade mai mari decât ar fi firesc în această perioadă”, au anunţat specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

În restul teritoriului, vor fi 22-26 grade, iar cea mai caldă zi a acestei săptămâni va fi probabil miercuri.

În Galaţi, valorile termice maxime vor ajunge la 25 de grade Celsius.

În weekend, însă, sunt așteptate ploi în aproape toată ţara. De miercuri noaptea, precipitaţiile vor începe în zona de vest şi se vor extinde, iar spre sfârșitul săptămânii va ploua în cea mai mare parte a teritoriului.

Citit 163 ori Ultima modificare Luni, 04 Mai 2026 10:44

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro