Parlamentul a votat marţi, 5 mai, demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, după ce moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR a întrunit 281 de voturi „pentru”. Documentul intitulat „Stop planului Bolojan” a beneficiat de o susținere largă, în timp ce împotriva demiterii s-au înregistrat doar patru voturi, alte două fiind anulate. Ceilalţi parlamentari nu şi-au exercitat dreptul de vot.
Rezultatul egalează recordul istoric din 2021, stabilit la căderea Guvernului Cîțu, depășind cu mult pragul necesar de 233 de voturi, potrivit HotNews.ro.
Chiar dacă Executivul a picat, acesta va rămâne interimar până când guvernul unui nou premier, desemnat de președintele Nicușor Dan, va primi girul Parlamentului.
În ciuda votului decisiv, viitorul politic rămâne incert, sursele politice indicând dorința PSD de a menține actuala coaliție, însă fără AUR. „Social-democrații exclud o guvernare alături de AUR”, a susținut Claudiu Manda, secretarul general al PSD. De cealaltă parte, liberalii și reprezentanții USR au adoptat rezoluții interne care exclud reconcilierea cu partidul condus de Sorin Grindeanu.
În cadrul discuțiilor interne, Ilie Bolojan le-a transmis colegilor liberali că „opoziția a făcut mereu bine PNL”, în timp ce Dominic Fritz a explicat că USR nu se teme de un guvern minoritar, de opoziție sau de alegeri anticipate.
Urmează o perioadă de negocieri intense, partidele urmând să fie chemate la consultări oficiale la Palatul Cotroceni de către președintele Nicușor Dan.

