Autocamion și autoturism, implicate într-un accident în judeţul Galaţi

Autocamion și autoturism, implicate într-un accident în judeţul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un autoturism a avut loc luni seara, în zona localității Vlădești. Potrivit informaţiilor oficiale, patru persoane, aflate în autoturism, au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate ulterior la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

La sosirea echipajelor de intervenție, toate victimele erau conștiente și cooperante.

Pentru gestionarea situației de urgență, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galați a intervenit cu o autospecială de stingere pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor (PSI), un echipaj SMURD din cadrul Punctului de lucru Pompieri Târgu Bujor și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Galați.

Echipajele operative au acționat pentru acordarea primului ajutor victimelor, asigurarea zonei și prevenirea producerii altor situații de risc.

Citit 40 ori Ultima modificare Marți, 19 Mai 2026 08:51

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro