Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Galați anunță limitări temporare de viteză pentru unele trenuri de călători și de marfă pe raza regionalei, în contextul avertizărilor meteorologice de Cod Roșu de caniculă și din cauza temperaturilor înregistrate de peste 50 de grade Celsius la nivelul șinelor de cale ferată.
„Măsurile sunt dispuse de personalul de specialitate și au caracter strict preventiv, fiind necesare pentru protejarea infrastructurii feroviare, în special în condițiile în care temperaturile ridicate pot determina dilatarea șinelor și afectarea stabilității geometriei căii”, potrivit SRCF Galați.
Pe durata acestor restricții, începând cu ora 14.00 a zilei de duminică, circulația trenurilor pe L 703 Galați - Foltești - Chiraftei, M 500 Focșani - Mărășești - Adjud și Buzău - Valea Călugărească, L 704 Liești - Tecuci - Mărășești, L 501 Buzău - Berca, L 702 Făurei - Buzău, se desfășoară în condiții de siguranță sporită; pot apărea întârzieri în graficul de circulație; personalul SRCF Galați monitorizează permanent zonele expuse temperaturilor extreme; se efectuează verificări suplimentare la linie, terasamente și instalații. Recomandăm publicului călător să consulte informațiile actualizate privind circulația trenurilor înainte de efectuarea călătoriilor, întrucât situația din teren poate evolua în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice”, informează SRCF Galați.

