
Anca Melinte
Topul mariajelor în luna aprilie: Miresele întineresc, mirii se maturizează
Luni, 20 Mai 2013 13:00 | Publicat în SOCIETATE
În weekendul care tocmai s-a încheiat nu mai puţin de 16 cupluri au spus „Da”, devenind oficial, o familie. Dacă tot s-a încheiat postul, îndrăgostiţii pot să recupereze decalajul matrimonial înregistrat în luna aprilie, când, potrivit Primăriei Galaţi, la Oficiul de Stare Civilă Galaţi au fost înregistrate 57 de căsătorii, cu 70 la sută mai puţine decât în luna martie.Revenind la luna aprilie, cel mai tânăr mire avea 21 de ani, iar cea mai tânără mireasă 20, amb ...
Vezi aici notele obţinute de cei 39 de noi administratori atestaţi în Galaţi
Luni, 20 Mai 2013 14:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi a afişat rezultatele la proba scrisă a examenului de atestare a administratorilor de imobile, din luna aprilie 2013. Astfel, din cei 51 de înscrişi care s-au prezentat la examen, 39 au obţinut note peste 7 şi, implict, atestarea, iar 12 au luat note sub 7 şi nu au îndeplinit condiţiile de atestare. CLICK pe imaginea de mai jos pentru a vizualiza situaţia exactă!
...
Ne-am spart ouăle degeaba…
Luni, 20 Mai 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Măi Dracula, nici de-o omletă nu ţi-a ieşit! „Călcăm pe ouă la Eurovision”, scriam în Tv Mania când Cezar Ouatu a fost desemnat să ne reprezinte la Eurovision, pentru că, în selecţia naţională, îi patinase vocea de parcă alunecase pe vreun gălbenuş. Degeaba mi-am dorit să intrăm măcar în primii cinci. Las’ că şi locul 13 e bun, că-i la jumătatea lui 26, câte cântece au fost în finală! „Nici măcar Moldova nu ne-a dat 12 puncte, ci doar zece, deşi noi i-a ...
Persecuţii şi presiuni: PDL acuză discriminarea primarilor
Luni, 20 Mai 2013 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul PDL Mircea Toader acuză autorităţile judeţene de marginalizarea şi lipsa de finanţare a comunelor cu primari democrat-liberali. „Sunt într-o situaţie pe care o suportă din ce în ce mai greu, se fac presiuni extraordinare ca să abandoneze PDL într-o formă sau alta şi să se înregimenteze la partidele aflate la guvernare. Ne luptăm în continuare”, afirmă Toader. Deputatul a dat ca exemplu Matca, unde, susţine el, pentru arderea resturilor vegetale de la solarii, fe ...
Încasări mai mari la bugetul local: Gălăţenii au depăşit planul la plata taxelor
Luni, 20 Mai 2013 04:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Din contul de execuţie al bugetului general de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi la finele trimestrului I, reiese clar că gălăţenii şi-au plătit cu vârf dările faţă de oraş. Astfel, potrivit raportării Primăriei municipiului Galaţi, în loc de 108.995.000 de lei, cât fusese proiecţia, veniturile bugetului local de funcţionare la finele trimestrului I s-au realizat în sumă de 121.080.000 de lei, în procent de 111 la sută. „Depăşirea planului se datorează p ...
Ce-avea Ouatu sub fustă? O femeie!
Sâmbătă, 18 Mai 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Răspuns corect: Ce-au şi scoţienii sub kilt! Deci să ne înţelegem din start: bravo - şi o spun cu toată sinceritatea - bravo lui Cezar Ouatu pentru intrarea în finala Eurovision. Şi, în ciuda ironiilor care au fost şi care vor urma, mi-aş dori din toată inima să fie în primii cinci din top, aşa cum au fost Luminiţa Anghel, Mihai Trăistariu, Paula Seling şi Ovi şi nu în primii cinci din coadă, precum restul participanţilor României la Eurovision. Dar să revin la nota m ...
Seif pentru sentimente. Dragoste cu lăcăţel
Duminică, 19 Mai 2013 10:00 | Publicat în SOCIETATE
„Iubirea se cere păzită de oarba ispită/ Cu săbii de oţel/ Şi de ea, şi de el, la fel”, aşa cânta, pe vremuri Florin Bogardo. Şi cum ar putea fi păzită mai bine iubirea decât într-un seif, dacă îndrăgostiţii şi-l permit sau, mai romantic, sub un lacăt. Vorbim despre îndrăgostiţii care încă nu au spus „Da” în faţa ofiţerului stării civile, legându-se apoi în faţa lui Dumnezeu prin verigile căsniciei - verighetele. „Lacătele iubirii” au cucerit nu doar ...
EXCLUSIV VL / GALERIE FOTO / Bătălia cu autismul. Daisy, „terapeuta” cu blăniţă
Sâmbătă, 18 Mai 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Convinse că autismul este recuperabil, Dora şi căţeluşa ei Daisy s-au alăturat Asociaţiei de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi, în lupta cu această tulburare neuro-biologică
Pe podea, între tati şi Dora, Cosmin şi Daisy se joacă rostogolindu-şi o minge. Zâmbind, micuţul întinde mâna şi alintă blăniţa neagră a căţeluşei, în vreme ce mama lui, emoţionată, îi fotografiază. Încântat de căţeluşă, Edi vine şi o mângâie, apoi exclamă feri ...
Atenţie, şoferi! Circulaţia pe strada Brăilei se va întrerupe şi sâmbătă
Vineri, 17 Mai 2013 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Primăria municipiului Galaţi anunţă că mâine, sâmbătă, între orele 8.00 şi 24.00, circulaţia autovehiculelor pe strada Brăilei va fi întreruptă pe tronsonul dintre Stirex şi intersecţia cu strada Roşiori. În afara Falezei Superioare, autovehiculele mai pot folosi, ca rută ocolitoare, străzile Ion Luca Caragiale, Smârdan sau Mihai Eminescu, cu revenire în strada Brăilei fie prin strada Română, fie prin strada Morilor sau bulevardul George Coşbuc. Primăria le cere scuze ...
Alegeri la PNL pe 2 iunie. Stan şi Dobre îşi încrucişează săbiile
Vineri, 17 Mai 2013 12:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe 2 iunie, liberalii gălăţeni îşi vor alege preşedintele Organizaţiei Judeţene, data fiind stabilită de către conducerea naţională a partidului. Deşi până în acest moment nu s-a înscris nimeni pentru postul de preşedinte, se ştie deja că actualul lider, deputatul Victor Paul Dobre, şi primarul Marius Stan îşi vor încrucişa săbiile. "În politică eu nu mă bat cu sabia, ci cu argumentele!", ne-a declarat deputatul Dobre precizând că termenul de înscriere a candida ...