Nu glumesc. Ieri, pe parola mea de onoare, mi-a sărit în ochi o damă de pică în autobuz. În autobuzul 9. N-am nici o îndoială că şi în autobuzele circulatoare pe celelalte trasee mă pot holba la ist fel de frumuseţi feminine, dar ca asta nu am mai văzut şi nu am auzit că ar mai fiinţa în cest oraş cu Dunăre, dar fără apă în casă. Culmea, nimeni dintre cei douăzeci-treizeci de călători n-o studiază, nu dă semne că ar „citi-o” pe bruneta de pică. E frumoasă ca ...

!nimic nu se sfârşeşte niciodată, deoarece nu are început...!... tot se termină cât ai zice: gata, deja îngrop un viitor trecut!... !nu cred nimic, am tot ce nu există, şi n-am ce este, şi de asta ştiu...!... fiindcă n-am încredere în capăt, nu beau devreme, nu mănânc târziu! !n-am ce se spune că ar fi-nainte, nici înapoi nu am, chiar dac-ar fi...!... deoarece n-am urmă, nu fac urme, sunt, vorba ceea, cu nimic la zi! !oare de ce, întreb, se-nvârte, totuşi, dacă nu-i ...

Ce armată?! Vai de mine! Tot nasol am nimerit-o!/ Ei s-alcoolizau la umbră şi falau Lindo Cielito!/ Eu spălam buda cu lama, că aşa pofteau oltenii:/ nişte tot un fel din ăia din regimul buruienii,/ nişte petrecuţi prin şcoală ca gâscanii prin răstoacă,/ nişte caporali bicisnici şi sergenţi muşcaţi de vacă!/ Mă puneau să bat bocancii prin scaieţi şi prin nămoluri,/ să se înspăimânte, cică, toţi duşmanii din subsoluri!/ Şi să car grenade, ţinte, mult mai mult ca ...

Am fost atunci, acolo... ştii unde, cred că ştii... (locul acela singur, sfinţit de ciocârlii, unde ai spus, iubito, că vrei şi tu s-ajungi)... şi nu erai acolo, şi nu erai atunci!... Am fost... rămân acolo, atunci, departe hăt... şi nu văd nici Ileană, nici Făt-frumos nu văd, n-aud nici răsuflare de Zmeu bătrân şi-ncet... şi nicăieri nu-i nimeni, şi nu ştiu ce să cred! Deschid o carte veche... îi văd pe toţi, i-aud, îi rog să se coboare... ce vreme, ce trecut î ...

Două zile, astăzi şi mâine, în stil parodic-pamfletar, descoperiţi (pe acest colţ al curioşilor) prin ce fel de trecut au trecut cei aflaţi pe caprele schilodite ale cestei biete Românii! Aşadar... Căutam (prin râpi, prin poduri, prin algebră, printre stele)/ generaţia de mâine, dorul meu ş-al mândrei mele!/ Aveam mulţi nervi! Şi-aveam şi-o vacă sinceră, galbenă, dreptunghiulară!/ Şi fugea, mânca-o-ar lupul, după frunze, tocmai în gară!/ O sugea viţelul pe toată! ...

Sigur că da! Hurui de încântare, mă cutremur de admirare şi de gratitudine când văd un (aşa-zis) bărbat „încălţat” cu şlapi! Ori, dacă vreţi, cu papuci! Şi încep să mă nărui când aud zgomotul specific al acestor obiecte în mărşăluire, al acestor lucruri de folosinţă cel puţin îndelungată, dacă nu eternă, al acestor substantive comune, atât de mult visate, pândite, dorite, căutate, iubite, idolatrizate şi chiar sacralizate, culmea, nu de majoritatea femeilo ...

Am auzit că (în anul acesta) nu mai vine toamna pe deal şi pe vale, pe sus şi pe jos, că nu mai vine nici în crâşmă, nici în biserică, nici în rai, nici în iad, că nu va fi nici urât, nici frumos, că va fi aşa cum vrea şi cum ştie fiecare, după chipul şi asemănarea vorbelor şi faptelor de apropiere ori de îndepărtare, de ocară ori de iertare, că (în anul trecut) a fost ultima toamnă, ultima care ne-a condamnat şi care, iată, ne condamnă la regretul că am fost oda ...

Treptat, coboară şi mănâncă tot:/ păgâne, sfinte, scumpe, brute, nete, curate şi murdare, până când/ nimic, nimic, nimic nu se mai vede!... Nu-i pasăre, nu-i om, nu-i animal,/ n-are contur, nici milă, se repetă, nu umblă cu lumină, nu-i urât/ în firea lui abstractă (sau concretă)! E chiar frumos, e tandru când păşim/ în doi, încet, prin unghiurile sale, prin labirintul său descântător/ de vrajă-n destrămări sentimentale! Sau când gustăm amar după amar,/ sau dulc ...

Noaptea, când crezi că Dumnezeu presară o ţâră de linişte peste triumful tragic al nesimţirii şi iresponsabilităţii, când chiar zici în şoaptă vro câteva cuvinte de mulţumire către Panteonul geto-dacic, în care, pasămite, duhul lui Zalmoxis stă neclintit şi încă răbdător în iureşul harababurii şi ticăloşiei cestui prezent imund, începe atacul. Atacul câinilor vagabonzi, atacul câinilor de curte, atacul câinilor de sufragerie, de dormitor, de bucătărie, de iat ...

Pe patul acesta se numără viaţa, din unu în unu, din şapte în şapte, din unul în alta, din una în altul... din tot, din nimic...printre crude şi coapte!   Pe patul acesta se numără somnul, se numără visul, se numără toate din cele mai lungi şi mai scurte şi clare plecări şi sosiri în/spre singurătate!   Pe patul acesta sunt gata de rugă şi-s gata de cruce cuvintele tale, cuvintele mele, cuvintele noastre din mâinile noastre-mpreună şi goale!   Pe patul acesta-s atâ ...