Până pe 17 august, artiștii vizuali se pot înscrie la cea de-a III-a ediție a Concursului de artă plastică „Gheorghe Petrașcu”. Potrivit regulamentului de concurs, competiția se va desfășura exclusiv on-line, iar valoarea premiilor depășește 8.500 de lei. Concursul de la Tecuci este organizat pe două categorii de vârstă: până la 18 ani împliniți până la 31 decembrie 2025 și peste 19 ani. Tehnicile de lucru acceptate - pictură - acril, ulei, acuarelă, desen sau teh ...

Festivalul „Floare de April”, pentru copiii talentați

Vineri, 25 Aprilie 2025 17:30 | Publicat în SOCIETATE
Zeci de copii din județul Galați, dar și din Vrancea, Bacău, Iași, Neamț, Suceava și chiar Republica Moldova s-au înscris la Festivalul Național „Floare de April”, ediția a XXXI-a, care va avea loc sâmbătă, 26 aprilie 2025, la Sala „Ion Petrovici” din Tecuci. Organizat de Casa de Cultură Tecuci, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local, festivalul își propune promovarea muzicii ușoare de certă valoare artistică, afirmarea și lansarea tinerelor voci, stimulare ...
Bucurie mare pentru elevii de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) Galați care au încheiat modulul IV cu o activitate sportivă inedită, organizată ca la carte de două cadre didactice ale unității de învățământ. Ajuns la cea de-a III-a ediție, „Cross CNVA” a adunat la linia de start peste 200 de elevi care și-a demonstrat rezistența și viteza la alergat pe un traseu care a debutat din fața restaurantului "Nic Nic" de pe Faleza inferioară și a avut punctul de re ...

Cele mai căutate servicii prestate întreprinderilor

Joi, 27 Februarie 2025 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a scăzut anul trecut cu 3,5 la sută, ca serie brută, față de anul 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Scăderea a fost determinată de diminuările înregistrate în activitățile de transporturi (-7,3 la sută), activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (-4,1 la sută) și la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (-2,8 la sută). În ...