Benzinăriile RO concept OSCAR – o afacere la cheie, performantă și profitabilă
Miercuri, 20 Noiembrie 2024 14:37 | Publicat în UTILE
Care sunt avantajele parteneriatului cu acest brand unic pe piața benzinăriilor B2C din România?
Un interviu cu Lucian Haranguș, Sales & Retail Director OSCAR Downstream
Benzinăriile RO concept OSCAR reprezintă o prezență unică pe piața din România, atât prin concept, cât și prin apartenența la cea mai mare companie autohtonă de comerț cu produse petroliere, OSCAR Downstream.
Lansată în 2017, rețeaua de benzinării B2C dezvoltate în sistem de franciză a fost gând ...
Calea Victoriei, în topul mondial al celor mai scumpe artere comerciale
Luni, 25 Noiembrie 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Calea Victoriei din Bucureşti urcă două poziţii, până pe locul 38, în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume, reiese din raportul "Main Streets Across the World", realizat de Cushman & Wakefield și citat de Agerpres. Cu un nivel al chiriilor de 60 euro/mp/lună pe Calea Victoriei - principala arteră comercială din România, Bucureştiul ocupă locul 38 la nivel mondial şi 23 în clasamentul european, la egalitate cu Ljubljana. În Praga (225 de euro/mp/lună), Bud ...
Creștere a afacerilor în comerțul cu ridicata
Miercuri, 09 Octombrie 2024 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2024, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut ca serie brută cu 8,1 la sută, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Pe serie brută, evoluţia afacerilor din comerţ a fost influenţată de creşterea vânzărilor de produse nealimentare (+13,7 la sută), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,2 la sută) şi comerţului cu amănuntul al carburanţ ...
Creștere a afacerilor din comerțul cu amănuntul
Joi, 05 Septembrie 2024 15:00 | Publicat în ECONOMIE
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut, în primele şapte luni din 2024, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca serie brută, cu 8,1 la sută, conform Institutului Naţional de Statistică (INS). Creşterea s-a datorat avansului vânzărilor de produse nealimentare (+13,2 la sută), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+4,6 la sută) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,1 la su ...
Afacerile din comerţul cu ridicata au scăzut, în primul semestru al acestui an, ca serie brută cu 1,4 la sută, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS)
Scăderea cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata, în intervalul 1 ianuarie - 30 iunie 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, s-a datorat diminuării comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-11,9 la sută), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (-11,6 la ...
Afacerile rezultate din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor au crescut cu 1,8 la sută, ca serie brută, în primul semestru al acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2023, potrivit INS. În marja acestui rezultat, au fost raportate majorări ale cifrei de afaceri în: comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+14,2 la sută), comerţul cu piese şi accesori ...
Cifra de afaceri din industrie a crescut în primele şase luni din 2024, în termeni nominali, cu 3,8 la sută comparativ cu perioada similară din 2023, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+4,7 la sută), informează INS. Potrivit sursei citate, în perioada menţionată industria extractivă a scăzut cu 15,9 la sută. Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+8,3 la sută), industria bunurilor d ...
Valoarea schimburilor comerciale ale României intra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2024 a fost de 33,649 miliarde de euro la expedieri şi de 45,008 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,7 la sută din total exporturi şi 73,4 la sută din total importuri, potrivit datelor INS. Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 12,619 miliarde de euro la exporturi şi de 16,350 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,3 la sută din total exporturi şi 26 ...
Deficit comercial în operațiunile de import-export
Duminică, 11 August 2024 13:53 | Publicat în ECONOMIE
Deficitul balanţei comerciale în primul semestru al acestui an a fost de 15,090 miliarde de euro, mai mare cu 1,764 miliarde de euro (+13,2 la sută) decât cel înregistrat în perioada similară din 2023, potrivit datelor INS.În luna iunie 2024, exporturile au însumat 7,750 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 10,529 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,778 miliarde de euro. Faţă de luna iunie 2023, exporturile din luna iunie 2024 au crescut cu 0,1 la sută, iar impo ...
„Carburantul” vânzărilor pentru creșterea afacerilor din comerț
Joi, 08 August 2024 13:36 | Publicat în ECONOMIE
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut, în primul semestru din 2024 comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca serie brută, cu 8,1 la sută, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Creşterea s-a datorat avansului vânzărilor de produse nealimentare (+13 la sută), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+5,5 la sută) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,9 la ...