Oțelul a reușit să câștige meciul din grupele "Cupei României", scor 2-1, cu FK Csikszereda, în deplasare, prin golul victoriei reușit la ultima fază de Bordun. Partida de la Miercurea Ciuc a avut un aer de joc amical la început, întrucât ambele formații sunt mult mai preocupate de campionat în acest moment. Ambii antrenori au menajat mai mulți titulari, dar gălățenii au dominat jocul încă din start, însă fără să-și creeze mari ocazii de gol. Meciul s-a aprins pe par ...
Campioana României la futsal n-a reușit să obţină nicio victorie după primele două runde ale grupei de Champions League, chiar dacă a jucat de la egal la egal cu adversarele sale. United a reușit să mai aducă o dată la Galați o grupă de Champions League, doar că de această dată misiunea calificării a fost din start îngreunată de formatul competițional. Dacă în 2021, la precedenta organizare de grupă, se calificau trei echipe, de această dată doar prima clasată avansea ...
Succesul era unica variantă a "tricolorilor" pentru a rămâne în cărțile calificării, iar confirmarea a venit marți seară, după 2-0, pe Arena Națională. Deși a pierdut meciurile cele mai importante de până acum în grupa de calificare la Cupa Mondială, România păstrează speranțe pentru îndeplinirea obiectivului. Acest lucru se datorează faptului că au fost înregistrate succese cu echipele mai ușoare, San Marino și, acum, Cipru. Partida de marți seară a adus victoria ...