Euro este cotat pentru iunie 2012 în jurul a 4,37 lei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Ultimele săptămâni au semănat cu cele care au dus la falimentul din septembrie 2008 al Lehman Brothers. De data aceasta nu mai este vorba de o bancă ci de o ţară. Grecia.

Grecia nu este lăsată să intre în incapacitate de plată, fiindcă „sindromul elen” s-ar întinde rapid către state precum Spania, Italia (care a acceptat, deja, „monitorizarea” FMI) sau Portugalia.

Totul porneşte de la „creditul cu buletinul” care a permis statelor să se împrumute în neştire, băncile fiind fericite să arate acţionarilor ce plasamente şi ce profituri imense obţin. Iar, acum, aceleaşi bănci nu sunt lăsate să dea faliment, de parcă această formă de îndepărtare a putregaiului, de care dispune economia de piaţă, nu mai funcţionează.

Acum, cei care operează pe pieţele valutare îşi fac ieşirea rapidă de pe monedele emergente, provocând deprecierea acestora.

Leul nu a fost ocolit de aceste mişcări, însă deprecierea lui s-a mărginit la un 1% normal. Astfel, după un început de săptămână la 4,3243, euro a sărit sărit joi la maximul anului, 4,3585, cotaţiile depăşind 4,36. Vineri dimineaţă piaţa a fost calmă, astfel că cursul mediu a coborât la 4,3497, pentru ca după amiază euro să revină spre 4,36, cotaţiile de la închidere fiind de 4,3580 – 4,3630 lei. Presiunea pe cumpărarea de valută s-a datorat zvonurilor că ratingul Austriei ar putea fi redus datorită expunerii mari a băncilor din această ţară faţă de statele din Europa de Est.

Pentru perioada următoare leul rămâne în calea furtunilor de pe pieţele internaţionale. Dacă Grecia va intra în incapacitate de plată este foarte posibil să vedem euro peste 4,5 lei sau chiar mai sus. BNR va încerca ca, de obicei, să dreagă situaţia, însă, probabil, nu-l va mai ţine pe loc, ca în alţi ani, pentru a ieftini exporturile, motorul economiei din această perioadă.

În piaţa de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru luna viitoare la 4,3332 – 4,3648, pentru martie la 4,336 – 4,3771, pentru iunie la 4,3699 – 4,3749 iar pentru septembrie 2012 la 4,391 lei.

Cursul dolarului a crescut de la 3,0889 la 3,1626, cu închiderea săptămânii la 3,1430 lei, iar cel al francului s-a mişcat între 4,5448 şi 3,5880 lei.

Raportul euro/dolar, a început săptămâna la 1,4171, fluctuând apoi între 1,3615 şi 1,3870 dolari, pieţele americane închizând vineri la 1,390 dolari.

Rezerva Federală a redus estimările privind creşterea economiei americane pentru 2012 de la 3,3 – 3,7 la 2,5 – 2,9% iar BCE a fost nevoită, datorită reintrării în recesiune, „moderată” conform instituţiei europene, să taie dobânda de politică monetară de la 1,5 la 1,25%, după două creşteri consecutive de la 1% (în SUA dobânda este din decembrie 2008 aproape de 0%).

Pe sibex.ro, euro s-a tranzacţionat pe decembrie între 1,36 şi 1,4049 iar pe martie între 1,3628 şi 1,4025 dolari. Uncia de aur a fluctuat pe decembrie între 1.685,6 şi 1.751,1 iar pe februarie între 1.697 şi 1.756,3 dolari.

Citit 1720 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.