Gălățeanul R.C., persoană cu handicap, cu domiciliul în Micro 19, într-un apartament social al Primăriei Galați, ne-a contactat la redacție, încercând să afle de ce a fost tăiat de pe lista persoanelor care primesc, pe durata iernii, ajutorul de încălzire acordat de municipalitate. Conform Primăriei, contractul de închiriere este expirat și nu poate fi reînnoit deocamdată, din cauza datoriilor acumulate la întreținere, de aceea s-a respins cererea pentru acordarea ajutorulu ...

Cotă-parte din chirii pentru instituțiile de cultură

Miercuri, 12 Iunie 2024 15:54 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 333 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care prevede că instituţiile culturale vor putea să încaseze 50% din închirierea unor spaţii pe care le au în administrare."Parlamentul României a adoptat propunerea legislativă iniţiată de mine şi de mai mulţi colegi parlamentari, prin care Ministerul Culturii şi instituţiile publice aflat ...