Cine intră în turul II al alegerilor prezidenţiale? La ora la care scriu, aproape 20,00, încă nu ştim, iar analiştii prevăd că ne aşteaptă pe toţi o noapte foarte lungă. Scorurile între primii trei candidaţi din cursa electorală par a fi strânse, iar faptul că oamenii evită să răspundă întrebărilor la ieşirea de la urne face munca mai dificilă pentru eventualele rezultate de la exit-poll.
Interesant este că, pentru prima dată de când îmi amintesc eu, ca jurnalist, circa 100 de jurnalişti străini s-au acreditat pentru a urmări alegerile din România, mulţi dintre ei aflându-se duminică seara la sediul AUR din Capitală, unde aşteptau declaraţiile celui care era candidatul considerat preferat al alegătorilor în momentul respectiv, George Simion.
Din păcate, prezenţa la vot, destul de slabă, dacă este să ţinem cont de miza pe care aceste alegeri o au, este un semnal clar că majoritatea electoratului nu are încredere în niciunul dintre cei 11 candidaţi suficient încât să iasă la vot, în mod excepţional. O prezenţă în jurul a 50 la sută este în marja obişnuită a alegerilor din România, consideră analiştii. Deci lumea nu s-a mobilizat mai mult ca de obicei. În aceste condiţii, cele circa 12 la sută din totalul voturilor care aparţineau, cel puţin potrivit cifrelor intermediare, diasporei, rămân extrem de importante, fiindcă, indiferent cum urmau să se împartă, aveau să încline balanţa.
Are să fie, în ansamblu, votul românilor de aici şi de pretutindeni pro-Europa sau contra-Europei? Cam asta este întrebarea-cheie, la care acum, când scriu, nu am răspuns şi, cel mai probabil, nu îl voi avea decât peste încă două săptămâni, după o altă noapte foarte lungă.
Momentan, sigur este doar că vom avea turul II, fiindcă niciun candidat nu a avut succes răsunător, astfel încât să câştige cursa din prima manşă. Asta că tot umbla prin online o povestioară cu candidaţii pe post de maşini de curse. Dar, indiferent cât am glumi, câte memeuri ar circula prin grupurile de prieteni şi cât de gros ar fi înjuraţi, pe la bere, un candidat sau altul, cert este că viitorul preşedinte va da tonul politicii externe, într-un moment extrem de delicat. Iar cu asta nu e deloc de glumă.
"De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris și pentru noi,/ Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război", scria Mihai Eminescu în "Scrisoarea a III-a". Dar parcă, atunci când privim către Est, ne e tare greu să mai spunem şi noi la fel...