”Inimă de Copil” sprijină un băiețel, viitor fotbalist

”Inimă de Copil” sprijină un băiețel, viitor fotbalist
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Fundația ”Inimă de Copil” a lansat anul acesta o campanie de Crăciun - ”Orice ar fi! Implică-te!” - care se bazează pe șase povești ale unor copii sprijiniți prin programele fundației cu scopul de a strânge fonduri pentru continuarea și dezvoltarea acestora. A doua poveste este despre cel mai năstrușnic copil de la Centrul de Zi, care adoră să fie în centrul atenției și îi place să își facă colegii să râdă făcând tot felul de glume. Băiețelul vine la această fundație de șase ani, el trăiește cu tatăl lui și surorile mai mari, ele fiind cele care l-au adus la această fundație. Deși învață de după-amiază, el se trezește cel târziu la ora 7 pentru a ajunge la centru, un drum destul de greu pentru el, deoarece trebuie să traverseze calea ferată pentru a ajunge la autobuz.  Pandemia l-a afectat destul de mult pe micuț, dar cu ajutorul fundației acesta a trecut cu bine de perioada de lockdown, primind adesea pachete pentru întreaga familie, dar și o tabletă conectată la internet pentru a fi prezent la cursurile online. Lui îi place foarte mult să joace fotbal, acesta a spus că, dacă nu ar fi școala, ar juca tot timpul fotbal, visul lui fiind să joace la Oțelul Galați.

Citit 1990 ori Ultima modificare Marți, 14 Decembrie 2021 18:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.