Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Statul se împrumută la dobânzi de peste 7 la sută

Joi, 09 Ianuarie 2025 17:40 | Publicat în ECONOMIE

Statul se împrumută la dobânzi de peste 7 la sută
Creșterea datoriilor guvernamentale la nivel mondial a ridicat în ultima vreme costurile împrumuturilor. Cel mai recent exemplu major este cel al Marii Britanii, care a acceptat marți să se împrumute la cea mai ridicată dobândă începând cu 1998. În aceste condiții, România se va confrunta anul acesta cu probleme mari atunci când va apela la piață pentru a se împrumuta. Agențiile de rating pot să înrăutățească notele de țară, așa cum a făcut Fitch la sfârșitul anulu ...
Gruparea gălățeană a pus la cale în mod oficial prima mutare, urmând ca și alți jucători noi să sosească la echipă în zilele următoare. Oțelul a reușit să facă primul transfer din această perioadă, în persoana lui Alexandru Burcea (19 ani), adus de la Concordia Chiajna. Acesta evoluează pe post de extremă ofensivă (stânga sau dreapta) și vine după evoluții foarte bune în ultimele două sezoane la formația ilfoveană. Burcea a marcat de două ori în actuala ediț ...

Marea Britanie nu-și condamnă cel mai important aliat

Joi, 09 Ianuarie 2025 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Ministrul de externe britanic, David Lammy, a refuzat joi „să condamne” declarațiile președintelui american ales Donald Trump, care și-a reiterat planurile expansioniste asupra Canalului Panama și Groenlandei, relatează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres. „Nu intenționez să-l condamn pe cel mai apropiat aliat al nostru”, a afirmat ministrul britanic, întrebat de canalul de televiziune Sky News, dând asigurări totodată, la BBC, că aceste anexări menționate de Tr ...

O lege pe zi în România

Joi, 09 Ianuarie 2025 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE

O lege pe zi în România
În anul 2024 a apărut zilnic câte o lege nouă și o dată la două zile și jumătate a apărut câte o ordonanță de urgență, scrie portalul de specialitate Juridice.ro, citat de Economedia. Cumulat, ultimii patru ani constituie perioada unui mandat legislativ când s-au adoptat cele mai multe acte normative din istoria postdecembristă a României. S-au publicat 1.334 de numere ale Monitorului Oficial, cu 330 mai multe ca în anul 2023, așadar o medie de 5,2 numere pe zi lucrătoare. ...

Los Angeles, în flăcări

Joi, 09 Ianuarie 2025 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Incendiile de vegetație din zona Los Angelesului au ucis cel puțin cinci persoane și au făcut zeci de alte victime. Peste 130.000 de oameni au primit ordine de evacuare în cel mai distructiv incendiu de vegetație din istoria orașului, notează Europa Liberă. Până miercuri seara, erau active incendii în șase zone diferite, la marginea orașului, iar peste 1.900 de clădiri au fost distruse. LA Times scrie că, deși pompierii sunt mobilizați la fața locului, mulți hidranți au se ...
Se schimbă vremea. Temperaturi în scădere şi precipitaţii
Vremea frumoasă se va schimba, începând de la acest sfârșit de săptămână. Meteorologii au anunțat că temperaturile maxime vor scădea semnificativ, de vineri, 10 ianuarie, în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar de sâmbătă, 11 ianuarie, și în celelalte regiuni, iar minimele vor deveni preponderent negative. Se vor înregistra precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie în zona joasă din Banat, Crișana și Moldova, mixte în Maramureș și Transi ...
Virusul HMPV produce o viroză „banală”, cunoscută de foarte mulți ani, a afirmat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. „Metapneumovirusul este un virus cunoscut de foarte mulți ani, care produce infecții obișnuite, copiii, în general, sunt afectați. 10% din totalul virozelor respiratorii care apar la copii sunt produse de metapneumovirus, așa că nu discutăm de nimic special, discutăm de o viroză banală, care, sigur, la fel ca orice viroză, poate să evolueze cu complic ...

Condamnat pentru că a fost prins cu droguri

Joi, 09 Ianuarie 2025 15:40 | Publicat în JURIDIC

Simplul fapt de a poseda substanțe stupefiante se pedepsește cu închisoarea și nu oricum, ci cu executare! Un tânăr de 23 de ani, din Galați, a fost condamnat definitiv la opt luni de pușcărie, după ce Tribunalul a judecat un dosar în care a fost acuzat și cercetat pentru deținere de droguri. Magistrații au decis ca individul să stea după gratii și au emis un mandat de executare a pedepsei, pus zilele trecute în aplicare de polițiștii de la Urmăriri. Deținătorul condamnat ...

Șeful armatei libaneze, ales președinte al ţării

Joi, 09 Ianuarie 2025 15:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Generalul Joseph Aoun, comandantul armatei libaneze, care a fost ales președinte joi, a menținut trupele în afara recentului război dintre Israel și gruparea armată Hezbollah, ordonând ca prioritatea să fie menținerea păcii, chiar dacă soldați libanezi au fost uciși în conflict, relatează Reuters, citată de HotNews. Aoun, militar de carieră în vârstă de 60 de ani, a devenit al cincilea comandant al armatei libaneze care este ales președinte în istoria țării, alegerea sa ...
Consiliul Județean Galați - DISPOZIŢIA NR. 2 din 09 ianuarie 2025
    PREŞEDINTE DISPOZIŢIA NR. 2 din 09.01.2025   privind: convocarea de îndată în şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Galaţi, pentru vineri, 10 ianuarie 2025, ora 11.00   Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi; Având în vedere referatul de fundamentare al secretarului general al judeţului Galaţi; Având în vedere prevederile art. 179 alin. (1), (2) lit. b), (3) (6) şi ale art. 134 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului n ...
Pagina 750 din 18273