Dacă ar fi să fac o glumă, le-aș spune celor slabi de inimă să stea departe de librării, mai ales de cele care conţin și rechizite. Spun asta pentru că într-o ţară dezvoltată, în care învăţământul este gratuit și garantat prin Constituţie, luxul de a ţine un copil la școală este din ce în ce mai mare. Și nu mă refer aici la obiectele de vestimentaţie care costă cât jumătate din valoarea unui salariu mediu, dacă sunt din cele obişnuite, sau cât un salariu dacă ...
Eliminarea vizelor de SUA pentru români, suspendată pe termen nelimitat
Marți, 25 Martie 2025 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul SUA a anunţat marţi că revizuieşte recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver (VWP), pentru a asigura respectarea cerinţelor stricte de securitate ale VWP. În timpul acestei revizuiri, Statele Unite suspendă punerea în aplicare a Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) pentru cetăţenii români, arată un comunicat al Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), care nu indică în mod specific pentru cât timp se aplică această măsură, ...
Artă urbană despre educație și natură. O nouă pictură murală în Galaţi
Marți, 25 Martie 2025 18:30 | Publicat în SOCIETATE
O nouă pictură murală înfrumusețează orașul Galați, pe strada Egalității. Lucrarea transmite un mesaj puternic de protejare a apelor, ilustrând un copil care citește o carte într-o lume subacvatică. Autorii acestei lucrări sunt Cristian Corolenco, care nu este la prima sa pictură de acest fel, și Ștefan Răpceanu.
Potrivit declarațiilor Irinei Șerban, grant manager al Fundației Comunitare Galați, lucrarea reflectă viziunea unei lumi ideale, în care toți copiii au acces ...
Exploatarea mineralelor României, finanțată de Comisia Europeană
Marți, 25 Martie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Comisia Europeană va finanța cu 615 milioane de euro trei proiecte strategice pentru viitorul economiei românești, în Gorj, Hunedoara și Bihor, constând în investiții în exploatarea de grafit, de magneziu și de cupru, a anunțat, marți, premierul Marcel Ciolacu, într-o declarație comună, la Palatul Victoria, alături de ministrul Economiei, Bogdan Ivan.
„Avem împreună o veste extrem de bună. Comisia Europeană va finanța cu 615 milioane de euro trei proiecte strategice pent ...
Judeţul Galaţi, buget-record pentru dezvoltare în 2025
Marți, 25 Martie 2025 18:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Marţi, 25 martie, Consiliul Județean (CJ) Galați a aprobat un buget-record pentru anul 2025, cu o valoare cu peste 25% mai mare față de anul precedent. Această alocare financiară ambițioasă promite să transforme radical infrastructura și serviciile din regiune, punând accent pe dezvoltare și pe atragerea fondurilor europene.
„Am aprobat cel mai mare buget de care a beneficiat vreodată județul Galați: 1,9 miliarde de lei, dintre care cea mai mare parte - 1,6 miliarde de lei (85 ...
Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, infestat cu ploșnițe
Marți, 25 Martie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti a informat, marţi, printr-un comunicat de presă, că se confruntă cu o infestare cu ploşniţe în mai multe saloane ale unităţii spitaliceşti şi că, în pofida unor dezinsecţii repetate, problema persistă, iar ploşniţele au reapărut în aceleaşi saloane. În aceste condiţii, autorităţile spitaliceşti au estins măsurile pentru întreaga Secţie Clinică Pneumologie 1, potrivit News.ro. În comunicat, Institutul ...
Corpul de Control al premierului verifică debirocratizarea ministerelor
Marți, 25 Martie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control la toate cele 16 ministere, dar şi la instituţiile din subordinea lor, pentru a verifica dacă măsurile de reorganizare şi debirocratizare sunt respectate.
Conform premierului, „cine nu a înţeles că reducerea risipei şi a cheltuielilor sunt absolut necesare o să aibă o surpriză”. Şeful Executivului a mai spus că aceia care nu au tratat cu toată seriozitatea această problemă vor răspunde politic. ...
Veteranul jandarmilor gălățeni s-a stins la 100 de ani
Marți, 25 Martie 2025 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Ziua de Bună Vestire a venit cu o veste tristă pentru Jandarmeria Galați, al cărei veteran a trecut la cele veșnice, la venerabila vârstă de 100 de ani.
Col (rtr) Ghiță Crăciun a încetat din viața cu câteva zile înainte de ziua armei pe care a slujit-o cu devotamentul decenii la rând. Anunțul trecerii la cele veșnice a colonelului, veteran de război și fost jandarm în cadrul Legiunii de Jandarmi Covurlui, a fost făcut public de Jandarmeria Galați, pe pagina oficială de Fa ...
A explodat numărul proceselor deschise la instanțele gălățene
Marți, 25 Martie 2025 19:00 | Publicat în JURIDIC
Peste 200.000 de dosare au numărat, în 2024, instanțele aflate în subordinea Curții se Apel Galați, o creștere fulminantă față de anul precedent. Peste 138.000 au fost dosare nou intrare pe rolul judecătoriilor, tribunalelor și Curții, doar 70.000 reprezentând ”restanțe”. În contrast cu volumul tot mai mare de cauze, situația la nivelul încadrării cu personal care să asigure accelerarea actului de justiție rămâne dezastruoasă la unele instanțe, cea mai critică situa ...
Suprataxarea salariilor mici, motiv pentru munca la negru
Marți, 25 Martie 2025 16:45 | Publicat în ECONOMIE
Taxele prea mari pe muncă, în special pentru salariile mici, îi împing pe mulți români spre munca la negru, arată un studiu lansat marți de Blocul Național Sindical (BNS).
Potrivit BNS, numărul de salariați ar putea crește cu până la 30%, ajungând la 7,44 milioane, prin integrarea lucrătorilor din economia nedeclarată, ceea ce ar contribui la reducerea subocupării forței de muncă și la estomparea impactului excesiv al impozitelor pe muncă: „Dacă un milion de persoane ca ...