În această noapte, pompierii gălățeni au fost alertați cu privire la un incendiu care se manifesta la groapa de gunoi din Sendreni, a anunțat în urmă cu puțin timp ISU Galați.   După câteva ore de luptă cu focul, forțele de intervenție au decis suplimentarea mijloacelor de luptă, dat fiind că incendiul se propagă cu repeziciune. Au fost solicitate ajutoare de la stațiile de pompieri din tot județul.    ”S-au deplasat inițial două autospeciale de stingere din cadru ...
Se înmulțesc ”disparițiile” în flăcări ale unor afaceri din jurul Galațului, fie din cauza neglijenței, fie a instalațiilor electrice suprasolicitate, fie ”arse de mână criminală”. O hală aparținând unui agent economic cu sediul la Vânători a ars ca o torță în noaptea de miercuri spre joi, patru ore de luptă cu flăcările fiind necesare pentru ca vâlvătaia să fie stinsă. Alarma a fost dată în jurul orei 2,00, fiind semnalată prezența focului la acoperișu ...

O casă a luat foc de la un aragaz uitat aprins

Luni, 02 Iunie 2025 15:00 | Publicat în SATUL
O gopodărie din satul Furcenii Noi, comuna Cosmești, a fost distrusă în totalitate în urma unui incendiu pornit de la un aparat de gătit nesupravegheat. Alarma s-a dat în cursul serii de duminică, 1 iunie, la fața locului fiind trimise de urgență mai multe echipaje de pompieri de la Tecuci și voluntarii din Cosmești. Flăcările puternice, care au afectat inclusiv acoperișul casei, au lăsat prăpăd în urmă. Patru camere cu tot ce era în ele au fost distruse, la fel și acoper ...

Și cu anvelopele arse, și cu banii luați

Vineri, 23 Mai 2025 15:00 | Publicat în Regional
Incendiul violent și cu degajări mari de fum produs la Șendreni, în cursul zilei de duminică, 18 mai, în urma căruia au ars circa o mie de anvelope, s-a lăsat cu o amendă serioasă pentru persoana fizică ce are contract de concesiune a terenului. Comisarii Gărzii de Mediu Galați au identificat, pe un teren intravilan din comuna Șendreni, deșeuri constând în anvelope uzate, depozitate pe sol, dintre care o parte au fost afectate de incendiu. „Activitatea de depozitare nu era a ...
UPDATE: ora 19,44. Violentul incendiu de la Șendreni, cu impact major asupra mediului înconjurător, a fost provocat de o mână criminală, au concluzionat pompierii după ce au finalizat intervenția de stingere a focului. Lupta cu flăcările a durat câteva ore, incendiul fiind însoțit de degajări mari de fum care au afectat calitatea aerului, vizibilitatea și traficul rutier în zona de la periferia municipiului Galați.  ”În urma incendiului, au ars în total aproximativ o mi ...
Explozia cauzată de o butelie, urmată de un incendiu care a făcut două victime într-o gospodărie din Liești, în această după-amiază. Mai multe echipaje de intervenție sunt la fața locului după ce, în jurul orelor 13,45, ISU Galați a primit un apel pe 112 cu privire la producerea unui incendiu la un imobil din localitatea amintită. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat. Cele două ...
Doi copii mici împreună cu părinții lor au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost distrusă de incendiul izbucnit vineri seară, în jurul orei 21.30, pe strada Tudor Vladimirescu din oraș. Pentru a lichida focul și a izola locuințele din vecinătate, pompierii militari au intervenit cu cinci autospeciale cu spumă și s-au luptat până târziu în noapte pentru a lichida focul care se manifesta cu intensitate foarte mare. Iulian și Margareta Lupică locuiau, până în seara trage ...

Polonia închide consulatul rus din Cracovia

Luni, 12 Mai 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministerul polonez de Externe a anunțat, luni, închiderea consulatului rus din Cracovia, după ce serviciile secrete din Rusia au fost acuzate că au comandat un incendiu de proporții la Varșovia, anul trecut. Ministerul rus de Externe a promis un „răspuns adecvat”. În mai, un incendiu a distrus complet o mare hală de piață, în care se aflau 1.400 de mici întreprinderi, deținute în principal de membri ai comunității vietnameze. Duminică, premierul Donald Tusk a declarat pe ...
Opt locuinţe avariate şi 300 de metri pătrați de construcţii distruși este bilanţul unui incendiu izbucnit, vineri seară, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Galaţi. Focul a transformat seara de weekend într-un coșmar pentru mai multe familii, care s-au trezit cu locuințele cuprinse de flăcări. Din fericire, nu au fost victime omenești, însă pagubele materiale sunt foarte mari. Apelul de ajutor către pompierii gălățeni a fost făcut vineri seara, în jurul orei 22 ...
Un incendiu violent s-a produs în această după-amiază, nu departe de Prut, în zona graniței Republicii Moldova cu România. Nori groși de fum negru au putut fi văzuți de pe malul românesc, stârnind îngrijorare printre gălățenii care locuiesc în cartierele mărginașe și în comunele de lângă municipiu. În urma apelului la 112, mai multe autospeciale de la ISU Galați s-au deplasat în direcția în care a fost semnalat fumul, dar echipele de intervenție au ajuns la concluz ...
Pagina 1 din 17