Prinși la volan fără permis

Prinși la volan fără permis
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Doi șoferi în vârstă de 28, respectiv 38 de ani, au fost depistați conducând autoturisme fără a deține permis de conducere. Polițiștii gălățeni au depistat cele două persoane conducând autoturismele pe raza municipiului Galați, pe strada Gheorghe Doja, respectiv Livezeni.

Într-unul dintre autoturisme a fost identificat un tânăr, de 21 de ani, despre care, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că ar fi trebuit să se afle în carantină, începând cu data de 20.01.2021. Tânărul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020.

În cazul celor doi șoferi, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Citit 3526 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Ianuarie 2021 18:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.