Vitezomanii din Port au zilele numărate. Cine va încălca interdicțiile riscă sancțiuni mai aspre
Foto: Marian Calestru

Vitezomanii din Port au zilele numărate. Cine va încălca interdicțiile riscă sancțiuni mai aspre
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Gălățenii care locuiesc pe strada Portului, devenită celebră pentru calvarul provocat de posesorii de mașini puternice, pot îndrăzni să spere că, într-un viitor nu prea îndepărtat, chinul se va termina. Administratorul drumului a mai admis o măsură pentru a-i potoli pe șoferii care își încearcă caii putere între Palatul Navigației și Vamă, pe lângă promisiunea de montare a limitatoarelor de viteză.

”Liniuțele” sunt pe cale să devină istorie pe strada Portului, dacă autoritățile vor duce la bun sfârșit implementarea celor câteva măsuri posibile deocamdată pentru a potoli avântul posesorilor de mașini puternice. Ceea ce au de gând edilii să facă nu i-ar împiedica foarte mult fizic pe șoferii cu viteza în sânge să încerce în continuare să tureze motoarele, dar încălcările regulilor ce vor fi implementate vor duce implicit la sancțiuni și mai mari, asta, desigur, în cazul în care vor fi constatate. Așa cum precizam în edițiile trecute, când vă prezentam doleanțele mai multor cetățeni ajunși în pragul disperării de poluarea fonică generată de traficul infernal, dar și de pericolul efectiv pe care îl reprezintă circulația pe strada amintită, Primăria Galați a promis că va monta limitatoare de viteză, astfel încât șoferii să nu mai aibă unde accelera la viteze de peste 100 km/h și, implicit, să înceteze cu cursele și depășirile riscante. Reprezentanții municipalității nu au putut, cel puțin atunci, să precizeze și când vor fi montate dispozitivele, susținând că procedura de achiziție este în derulare, dar că în cursul acestui an ”cocoașele” vor fi la locul lor, adică pe strada Portului, între Palatul Navigației și sediul Vămii.

Reducere de viteză

Ce nu se știa până acum este că nici limita maximă de viteză, în prezent de 60 km/h, existentă pe segmentul de stradă amintit, nu va mai fi valabilă mult timp. În cadrul ședinței Comisiei de Siguranță a Circulației care a avut loc la Primăria Galați la începutul acestei luni, a fost probată reducerea acesteia la 50 km/h. Măsura va fi implementată după parcurgerea tuturor pașilor procedurali, susțin reprezentanții municipalității. Asta presupune că propunerea admisă va trebui să obțină avizul Poliției Rutiere, după care, prin Serviciul Public Ecosal, se vor monta indicatoarele cu noile valori ale limitei de viteză. Toate acestea vor trebui dublate, evident, de implicarea factorului uman, respectiv a echipajelor de poliție, care să monitorizeze respectarea regulilor. În cazul în care acestea vor fi încălcate, cei care nu le respectă ar trebui, teoretic, să suporte sancțiuni și mai aspre. 

Citit 2481 ori Ultima modificare Joi, 18 Martie 2021 22:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.