Ziua și noi restricții de trafic pe Siderurgiștilor

Ziua și noi restricții de trafic pe Siderurgiștilor
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Ziua de marți, 24 august 2021, aduce noi restricții de trafic și modificări ale unor trasee de transport public local, după cum anunță Primăria municipiului Galați. Toate aceste măsuri sunt justificate de lucrările derulate în cadrul proiectului de modernizare a bulevardului Siderurgiștilor.

Astfel, conform Primăriei, pe strada Gheorghe Doja, tronsonul cuprins între arterele Anghel Saligny și Siderurgiștilor va fi închis circulației auto.

Pe drumurile laterale, pe partea stângă, tronsonul cuprins între strada Anghel Saligny și Piața Energiei va fi, de asemenea, închis circulației auto.

Lucrări de aducere la cotă a răsuflătorilor de gaz pe strada Siderurgiștilor se vor derula pe tronsonul cuprins între strada Gheorghe Doja și Anghel Saligny, pe partea dreaptă de deplasare dinspre strada Gheorghe Doja (pe partea magazinului Staer). Din acest motiv, traficul rutier se va desfășura cu dificultate.

"Date fiind lucrările de pe strada Gheorghe Doja, pe tronsonul cuprins între Anghel Saligny și Siderurgiștilor va fi permis virajul la stânga, către Inelul de Rocadă, a autovehiculelor care se deplasează pe strada Gheorghe Doja, dinspre strada Constructorilor către Spitalul pentru Copii. Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, îi rugăm pe conducătorii auto și pe pietoni să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcție de natura lucrărilor. Atragem atenția că mutarea/ deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc) și a dispozitivelor de semnalizare rutieră se pedepsește conform prevederilor legislației în vigoare", precizează Primăria.

Modificările în transportul public vizează traseele 19, 20 și 28.

"Traseul 28 va circula pe tur și retur astfel: strada Oltului - strada Gheorghe Asachi - strada Anghel Saligny - traseul normal, evitând strada Gheorghe Doja, unde sunt lucrări.

Traseele 19 și 20 vor circula pe tur pe ruta: strada Brăilei - strada Prelungirea Brăilei - strada Gheorghe Asachi - traseul normal, evitând strada Gheorghe Doja, unde sunt lucrări. Returul rămâne nemodificat", transmite Biroul de presă al Primăriei.

Citit 2322 ori Ultima modificare Sâmbătă, 28 August 2021 00:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.