Service-uri auto amendate de Garda de Mediu

Service-uri auto amendate de Garda de Mediu
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

În perioada 10-14 ianuarie, Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu a verificat respectarea legislației de mediu de către operatorii economici care desfășoară activități de reparații a vehiculelor rutiere, activități care nu necesită autorizare din punct de vedere al protecției mediului și al trasabilității deșeurilor generate.

Comisarii de mediu gălățeni au controlat 13 operatori economici care desfășoară astfel de activități pe teritoriul județului Galați. Au fost verificate modul de depozitare a deșeurilor generate din activitatea desfășurată, modul de asigurare a alimentării cu apă și evacuarea apelor uzate, modul de gestionare a deșeurilor periculoase, existenţa și modul de întocmire a documentelor referitoare la trasabilitatea deșeurilor generate, corelarea serviciilor prestate conform devizelor de lucrări cu cantitățile de deșeuri rezultate. De asemenea, au fost identificate suprafețele afectate de depozitări ilegale sau incendieri de deșeuri.

"În cadrul controlului tematic, având în vedere neconformitățile constatate față de prevederile legale, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, din care șapte amenzi în cuantum de 34.500 de lei și două avertismente", informează Garda de Mediu Galați, precizând că aceste controale vor continua.

Citit 1925 ori Ultima modificare Sâmbătă, 12 Februarie 2022 20:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.