Primul segment de drum expres din România se deschide joi
Foto: Asociația Pro Infrastructură

Primul segment de drum expres din România se deschide joi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Joi, 21 aprilie, ar urma să se deschidă circulația pe primul tronson finalizat al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12), anunță, într-o postare pe pagina sa publică de Facebook Asociația Pro Infrastructură. Conform HotNews.ro, primii kilometri veritabili de drum expres din România și care vor funcționa ca o variantă ocolitoare a Balșului din direcția Balș-Vest spre Piatra Oltului. Imediat în continuarea sa, până după Slatina, alt tronson e și el aproape de finalizare.

„Conform informațiilor noastre de ultimă oră, constructorul UMB a reușit să avanseze cu marcajele și restul finisajelor, în ciuda vremii proaste, cei 16 kilometri și ceva dintre nodurile Balș Vest (Spineni) și Slatina Vest (Piatra Olt/Găneasa) urmând să fie inaugurați pe 21 aprilie”, transmite Asociația Pro Infrastructura.

În total, segmentul are o lungime de circa 18,5 km din care circa 16 vor putea fi efectiv folosiți începând de acum.

Tronsonul care e acum aproape gata și pe care va fi deschisă circulația este construit de românii de la UMB, același constructor care lucrează și pe următorii circa 20 de kilometri (tronsonul 2) în continuare până după Slatina și care sunt și ei aproape de finalizare. În total UMB mai lucrează și pe tronsonul 3 (31,75km) și tronsonul 4 (31,8 km), lucrări ce ar urma să fie gata anul următor.

„Când circulăm pe restul de 24 de kilometri ai tronsonului 2? Perfect fezabil în aproximativ o lună de zile, în condițiile în care al doilea pod feroviar peste DEx12 din zona Găneasa va fi executat sub trafic și în nodul Valea Mare (Slatina Est) vor fi construite rapid girațiile și două bretele de intrare/ieșire.

Solicităm antreprenorului general și oficialilor din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să facă toate demersurile tehnice și birocratice pentru a da drumul traficului pe segmentul Piatra Olt-Valea Mare, cel târziu la final de mai, început de iunie, astfel încât șoferii să scape definitiv de coșmarul traversării orașelor Slatina și Balș, iar localnicii să respire aer (mai) curat!”, afirmă Asociația Pro Infrastructură.

Citit 1762 ori Ultima modificare Joi, 21 Aprilie 2022 23:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.