Marți, 3 ianuarie, doi șoferi au fost răniți, iar mașinile pe care le conduceau au fost avariate, în urma unui eveniment rutier produs pe fondul a ceea ce polițiștii au numit ”neadaptarea vitezei la condițiile de drum”. Accidentul s-a petrecut în apropiere de Berești, pe DN 24D, implicați fiind o șoferiță de 56 de ani și un alt conducător auto, de 42 de ani. Potrivit concluziilor oficiale, cea care ar fi provocat impactul ar fi fost femeia, care se îndrepta spre Bârlad și care, într-o curbă, nu ar fi încetinit cât să rămână pe sensul ei de mers. Având viteză, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe sensul opus, unde a întâlnit autoturismul condus regulamentar de către bărbat. În urma ciocnirii, ocupanții ambilor mașini s-au ales cu leziuni, iar autoturismele au suferit avarii. Conducătorii auto au fost duși la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Ciocnire frontală în curbă Scris de Mariana Constandache
Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Unde acționează astăzi Poliția Locală Unde sunt amplasate astăzi radarele Decizie periculoasă pentru șoferii băuți și fără carnet, prinși în Galați Șoferi cu microbuze pline și cu ochii în telefoane. Curse la limita siguranței între Tecuci și Galați Cât de cuminți au fost gălățenii în minivacanță
Mai multe din această categorie:

