Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au desfășurat, pe raza județului, în perioada 26 ianuarie - 1 februarie, o acțiune preventiv-reactivă pentru depistarea și sancționarea șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză.
Acțiunea, din cadrul Planul de acțiune ROADPOL - Speed, a avut ca scop principal creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație generate de viteza excesivă, una dintre principalele cauze ale evenimentelor rutiere grave. Pe parcursul controalelor, polițiștii au discutat cu șoferii opriți, explicând riscurile nerespectării regulilor de circulație și consecințele pe care acestea le pot avea asupra siguranței lor și a celorlalți participanți la trafic.
Sancțiuni de peste 600.000 de lei
În urma acțiunii, au fost constatate 958 de contravenții, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de peste 600.000 de lei. Totodată, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 21 de permise de conducere, dintre care două pentru depășirea vitezei legale cu peste 70 km/h.
Printre cazurile înregistrate, s-a remarcat un tânăr de 24 de ani, din municipiul Galați, care a fost depistat conducând cu 121 km/h pe DN 25, în localitatea Hanu Conachi, depășind limita legală cu 71 km/h. Acesta a fost amendat cu 2.025 de lei, iar permisul său de conducere a fost reținut pentru 120 de zile, fiind emisă și dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Inspectoratul de Poliție Județean Galați reamintește tuturor conducătorilor auto că respectarea limitelor legale de viteză salvează vieți și contribuie la un trafic mai sigur pentru toți.

