Mariana Constandache

Mariana Constandache

Doi tineri sunt acuzaţi că spărgeau case pentru bijuterii

Luni, 21 Aprilie 2014 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Doi tineri din Pechea au fost la un pas de a-şi petrece Paştele în arest după ce poliţiştii au stabilit că sunt principali suspecţi ai unor furturi comise pe raza localităţii. Indivizii, cu vârste de 19 şi respectiv 23 de ani, sunt acuzaţi că în perioada octombrie 2013 - martie 2014 au pătruns în două locuinţe de unde au sustras scule electrice, electrocasnice şi bijuterii în valoare totală de circa 8.000 de lei. Anchetatorii au recuperat 70 la sută din prejudiciu. Suspec ...

GASTRONOMIE/ Bucătăria în Gambia, Ghana şi Guineea

Duminică, 20 Aprilie 2014 13:00 | Publicat în MAGAZIN
Cele trei state africane, aflate în trecut sub dominaţie britanică (Gambia şi Ghana), respectiv, franceză (Guineea), au în comun gustul pentru mâncărurile simple, bazate în principal pe vegetale şi fructele mării. Alături de carnea de pui, vită sau de porc spinos ori broască ţestoasă, asezonate din plin cu condimente puternice, ingredientele consumate zilnic le asigură locuitorilor acestor ţări o rezistenţă fizică deosebită şi un tonus de invidiat. Gambia Localnicii ace ...

Cozonaci fabricaţi în mizerie şi o cantitate uriaşă de motorină într-un depozit clandestin, descoperite în câteva ore (VIDEO)

Vineri, 18 Aprilie 2014 06:00 | Publicat în EVENIMENT
* Un producător de pâine şi cozonaci din Galaţi s-a văzut cu afacerile la pământ chiar înainte de Paşte, după ce poliţiştii, procurorii şi inspectorii de muncă i-au vizitat sediul firmei şi i-au confiscat tone de produse şi materie primă * Aproape zece tone de combustibil, ţinute ilegal într-o gospodărie din Movileni, au fost depistate la un simplu control 11 descinderi au avut loc în municipiul Galaţi în miercurea din Săptămâna Mare, Direcţia Naţională Antifraud ...

O maşină burduşită cu ţigări de contrabandă a fost descoperită în centrul Galaţiului

Joi, 17 Aprilie 2014 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Scumpirea ţigărilor le-a dat un nou suflu speculanţilor, care au întrevăzut în comercializarea ţigărilor aduse ilegal de peste Prut o şansă în plus de îmbogăţire rapidă. După ce în ultima perioadă mai mulţi vânzători de tutun adus din Republica Moldova ori Ucraina au fost prinşi cu tutunul la vânzare, doi gălăţeni s-au alăturat şirului de mici contrabandişti cu o cantitate semnificativă. Bărbaţii, de 19 şi respectiv 32 de ani, au fost depistaţi pe strada Alexand ...

Bărbat ucis din neatenţie la Tudor Vladimirescu

Miercuri, 16 Aprilie 2014 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Tragedie pe DN 25, la Tudor Vladimirescu, unde un bărbat a murit din cauză că nu a respectat o regulă elementară de circulaţie. Totul s-a întâmplat după lăsarea întunericului, marţi seară, în momentul în care un localnic de 46 de ani traversa DN 25 printr-un loc nemarcat. În ciuda faptului că artera este extrem de circulată, iar vizibilitatea era foarte slabă, omul nu s-a asigurat şi a nimerit în calea unei autoutilitare cu remorcă, condusă de un ialomiţean de 43 de ani. ...

Un membru al unei temute grupări mafiote a fost prins la Pechea

Joi, 17 Aprilie 2014 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr de numai 23 de ani din comuna gălăţeană Pechea a reuşit ca într-un timp extrem de scurt să adune un bogat "palmares" de fapte care i-au pus poliţia pe urme. Individul s-a făcut "remarcat" în Italia ca autor al mai multor fapte extrem de grave, precum ameninţare, incendiere, proxenetism, extorcare şi constituire de grup mafiot. Tânărul a reuşit să fugă şi s-a ascuns la Pechea, deşi pe numele său fusese emis un mandat european de arestare. El a fost depistat de poli ...

Doi spărgători de locuinţe au fost prinşi cu focuri de armă după o banală tamponare (VIDEO)

Joi, 17 Aprilie 2014 10:15 | Publicat în EVENIMENT
* După două lovituri, una de Crăciun şi una din cursul lunii aprilie, suspecţii au furat bunuri a căror valoare însumată depăşeşte 16.000 de lei Doi gălăţeni suspectaţi că au comis două spargeri de locuinţe în oraş, în ultimele cinci luni, au fost reţinuţi în urma unui incident mai puţin obişnuit. Cei doi, împreună cu un amic, se aflau într-o maşină cu care se deplasau pe strada Traian. Un echipaj de la Circulaţie a încercat să oprească autoturismul în traf ...

Amendă pentru un pechinez fără lesă într-un cartier plin de maidanezi

Miercuri, 16 Aprilie 2014 06:00 | Publicat în EVENIMENT
* Autorităţile s-au pus serios pe sancţionarea proprietarilor de câini care îşi scot la plimbare animalele fără ustensilele cerute de lege * Ironia face ca multe dintre amenzi să fie aplicate în zone bântuite de haite de maidanezi care lasă în urma lor mizerie şi sperie oamenii Adrian Robu este un gălăţean de 56 de ani, proprietar, de 12 ani, al unei căţeluşe din rasa Pechinez. Omul este şomer şi îşi umple ziua plimbându-şi animalul de companie, pe „Liza”, în ca ...

Deşi câţiva ţepari au fost arestaţi, escrocheriile cu maşini de cusut germane continuă

Marți, 15 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în JURIDIC
* Chiar dacă, în ultimii ani, mai multe persoane bănuite că înşelau proprietari de maşini de cusut germane au ajuns după gratii, ofertele de cumpărare sunt aruncate în continuare drept momeli pentru cei care deţin „piesele de muzeu” Tunurile cu maşini de cusut fabricate în Germania în perioada interbelică au constituit, încă de după Revoluţia din '89, una dintre cele mai profitabile afaceri pentru escrocii care reuşeau să-i păcălească pe cei care deţineau în cas ...

Lovitură dată amatorilor de ţigări ieftine

Marți, 15 Aprilie 2014 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Trei gălăţeni au ieşit în pagubă chiar în ajun de Florii după ce poliţiştii le-au stricat micile afaceri cu tutun adus ilegal peste graniţă. Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 48 şi 63 de ani ieşiseră cu ţigări la vânzare în pieţele din oraş, mizând pe dorinţa gălăţenilor fumători de a-şi face provizii de sărbători. Planurile le-au fost deturnate de poliţiştii care le-au confiscat 1.020 ţigări cu timbru de Republica Moldova şi le-au întocmit dosare penale ...