Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Stâlpi de iluminat cu senzori de alarmare

Duminică, 10 Martie 2024 21:43 | Publicat în SOCIETATE
Consiliul Județean Galați a demarat un proiect-pilot pe drumurile județene, prin care au fost montați senzori de alarmare la peste 50 de stâlpi de iluminat, în zona localităților Cosmești, Vârlezi, Schela și Drăgușeni, potrivit unui comunicat de presă al instituției."Pentru a împiedica vandalizarea stâlpilor de iluminat cu panouri fotovoltaice, respectiv sustragerea bateriilor, au fost montați senzori de alarmare care avertizează, atât acustic, cât și prin intermediul unei ...

Ofițerii germani, interceptați "întâmplător" în Singapore

Marți, 05 Martie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul Apărării german, Boris Pistorius, a declarat, marţi, că discuţia dintre patru ofiţeri ai Forţelor Aeriene Germane a putut fi interceptată de Rusia din cauza unei "erori individuale" a unuia dintre participanţi, care s-a conectat dintr-o altă ţară fără măsurile de precauţie necesare, folosind o linie nesecurizată, dar a dat asigurări că sistemele de comunicaţii ale Berlinului "nu sunt şi nu au fost compromise". Probabil că Rusia a interceptat apelul militar întâm ...

Strategie de 1,5 miliarde de euro pentru industria de apărare

Marți, 05 Martie 2024 18:29 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia Europeană (CE) a propus, marţi, impulsionarea cu cel puţin 1,5 miliarde de euro, pe perioada 2025-2027, a industriei militare europene, pe care doreşte să o încurajeze să îşi asume mai multe riscuri pentru a creşte producţia prin intermediul de achiziţii comune sau avantaje fiscale, dată fiind insecuritatea creată în principal de invazia Rusiei asupra Ucrainei, informează EFE. "Războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a readus un război de mare intens ...

Ucrainenii au distrus o navă rusească de patrulare

Marți, 05 Martie 2024 16:00 | Publicat în Război în Ucraina
Forţele ucrainene au afirmat marţi că au distrus în cursul nopţii o navă de patrulare a marinei ruse, în apropierea strâmtorii Kerci, transmite AFP "În urma atacului cu drone navale Magura V5, nava rusă Projet 22160 "Serghei Kotov" a suferit avarii la pupă, la tribord şi la babord", a indicat serviciul de informaţii al armatei ucrainene (GUR), pe reţeaua Telegram. Conform purtătorului de cuvânt al GUR, Andrii Iusov, nava fusese deja lovită într-un precedent atac, însă "este s ...

Cele mai folosite uleiuri esențiale și beneficiile acestora

Duminică, 10 Martie 2024 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Uleiurile esențiale provenite din distilarea diferitelor părți ale plantelor - frunze, scoarță, semințe, fructe, rădăcini, rășini sau flori - au o gamă largă de efecte benefice pentru corpul nostru, oferind astfel o soluție naturală pentru multe din problemele de zi cu zi. Iată ce uleiuri esențiale se folosesc mai des și ce beneficii pot avea pentru sănătatea fizică și psihică, dar și pentru îngrijire:Uleiul esențial de lavandă. Acesta oferă sprijin în eliberarea ten ...

Apa infuzată, pur și simplu sănătoasă

Sâmbătă, 09 Martie 2024 12:35 | Publicat în SFATURI
Apa infuzată este aromată, fiind mai gustoasă decât apa simplă, însă totodată nu conține calorii, ceea ce înseamnă că nu îți sabotează dieta și eforturile pe care le depui pentru a slăbiSe spune, însă, că apa infuzată are proprietăți benefice precum: fortificarea sistemului imunitar, eliminarea toxinelor din organism, îmbunătățirea dispoziției și nu numai. Specialiștii sunt însă de părere că apa infuzată conține prea puțini nutrienți pentru a avea toate aces ...

Cum îți dai seama că suferi de astenie de primăvară și ce ai de făcut

Sâmbătă, 09 Martie 2024 07:31 | Publicat în SFATURI
Multe persoane se confruntă anual cu astenia de primăvară. Aceasta vine la pachet cu o serie de simptome care pot fi foarte deranjante, dar pe care însă le poți combate cu remedii naturale eficiente, relatează doc.ro. Astenia de primăvară apare atunci când organismul are probleme în a se adapta la provocările care vin odată cu schimbarea anotimpului. Lumina în exces și razele soarelui influențează producția hormonului numit melatonină și se creează ușoare dezechilibre horm ...

Rusia și China vor să-și facă bază pe Lună

Marți, 05 Martie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rusia și China iau în considerare amplasarea unei unități nucleare pe Lună în următorii ani, a declarat marți Iuri Borisov, șeful agenției spațiale ruse Roscosmos, a informat agenția de presă de stat RIA, potrivit Reuters. Cele două țări ar vrea ca unitatea nucleară să fie instalată pe suprafața selenară până în 2033-2035. Acest tip de misiune va trebui să se desfășoare în mod automat, cu ajutorul unor mijloace robotice, susținând că soluțiile tehnologice necesare ...

Drumul dintre Buciumeni și Țepu, asfaltat

Marți, 05 Martie 2024 10:54 | Publicat în SATUL
Lucrările la noul drum între Buciumeni (Tecucelu Sec) și Țepu, din nordul județului, se apropie de finalizare, informează Consiliul Județean (CJ) Galați. Acest drum, inițial cu piatră, a fost modernizat prin turnarea cu asfalt. ”Fostul drum de piatră dintre Buciumeni (Tecucelu Sec) și Țepu (DJ 252 G) a fost modernizat de la zero, iar zilele acestea, profitând și de vremea bună de afară, se toarnă cel de-al doilea strat de asfalt (stratul de uzură). Este o investiție extrem ...

Egiptul vrea să lărgească Canalul Suez

Luni, 04 Martie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Egiptul derulează un studiu de fezabilitate cu privire la lărgirea Canalului Suez, în ideea scurtării timpilor de tranzit şi a evita potenţialele blocaje ale acestei artere cruciale prin care trece 12 la sută din comerţul maritim mondial, transmite Bloomberg. Proiectul vizează transformarea acelor segmente pe care navigaţia se derulează în prezent pe o singură bandă, 50 de kilometri din partea de nord a canalului, respectiv 30 de kilometri în partea de sud, în zone în care navig ...
Pagina 12 din 913