Consilierul local Cristian Dima, preşedintele PLR Galaţi, este unul dintre consilierii de stat ai ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu. Şeful PLR Galaţi, partid care a fuzionat, de curând, cu PC, proces în urma căruia a rezultat ALDE, se ocupă de Dunăre, Deltă şi Biosferă. Informaţia ne-a fost confirmată chiar de către Cristian Dima, care a afirmat că nu îşi doreşte ca astfel să plece din zonă, ci doar să se implice pentru ca autorităţile de la Bucureşti să repun ...
După ce, la finalul anului trecut, s-a încheiat perioada de tranziţie acordată Combinatului Siderurgic de Ministerul Mediului, miercuri, a avut loc dezbaterea publică a solicitării de emitere a noii autorizaţii integrate de mediu. Potrivit analizei de tranziţie a celor şapte ani, realizată de Institutul de studii şi proiectări energetice Bucureşti, ArcelorMittal a reuşit să reducă drastic valorile indicatorilor de poluare şi să îmbunătăţească calitatea factorilor de mediu ...
Chiar dacă Ziua Copilului a trecut, nicio zi nu trebuie pierdută pentru a-i sărbători pe cei mici, cel puţin asta pare mentalitatea pe care o abordează membrii Clubului Lions din Galaţi, care au făcut, luni, 8 iunie, o vizită aparte la Şcoala Specială „Emil Gârleanu”. Scopul vizitei a fost o donaţie pentru a le asigura elevilor şcolii un mediu sigur şi curat, dar şi pentru a le îndulci existenţa. „Fiecare dintre cei 110 copii, elevi ai Şcolii „Emil Gârleanu”, a pri ...

Duminică, marş pentru mediu, la Galaţi

Sâmbătă, 06 Iunie 2015 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Duminică, 7 iunie, la ora 16,00, iubitorii de mediu şi ecologie se vor aduna, în faţa Prefecturii, pentru a marşălui pentru apărarea resurselor naturale ale ţării. Protestul are aprobarea Primăriei şi se va desfăşura pe traseul Prefectură - strada Domnească - Centru - Strada Brăilei - Păpădie - Strada Prelungirea Coşbuc - Parc Viva - Bd. Falezei - Elice - Strada Domnească - Statuia lui Costache Negri. Protestul este organizat de către Asociaţia „Daţi-mi România înapoi! ...
După ani de tradiţie, Sărbătoarea Bujorului desfăşurată în aria naturală rezervată Pădurea Roşcani a fost schimbată de către primarul oraşului Tîrgu Bujor, Laurenţiu Gîdei, cu Zilele Oraşului, festival care ajunge anul acesta la a treia ediţie. Decizia a fost luată, spune edilul, din iubire pentru mediu, pentru că nu ar vrea să contribuie la distrugerea rezervaţiei. De la loc de adunare pentru comunişti la rezervaţie Sărbătoarea Bujorului din Pădurea Breana Roşcan ...
Proprietara unei case de pe strada Cristofor Columb a luat, din 2012, toate instituţiile şi serviciile la rând în încercarea de a desfiinţa un punct de colectare poziţionat în faţa porţii ei. Potrivit Monicăi Zlati, de la Cristofor Columb nr.50, chiar dacă în zonă sunt numai case, iar colectarea gunoiului se face oricum din poartă în poartă, din 2012 au fost amplasate, de către Serviciul Public Ecosal, trei tomberoane la limita proprietăţii ei. „Tomberoanele nu au fost amp ...
Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prezentă recent la Galaţi, pentru o întâlnire regională cu şefii instituţiilor din subordinea ministerului, ne-a acordat un scurt interviu: - Dacă nu reduc, prin reciclare, cu 15 la sută cantitatea de deşeuri ce ajung la groapa de gunoi, primăriile au obligaţia să plătească 100 de lei pe fiecare tonă nerealizată până la cuantumul respectiv. Primăria Galaţi nu a reuşit în niciun an să recicleze această cant ...
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Galaţi a fost înfiinţată în anul 2004. Aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, APM are ca misiuni monitorizarea factorilor de mediu, autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului şi implementarea legislaţiei de mediu la nivel local şi naţional. Despre activitatea instituţiei, am discutat cu directorul executiv al APM Galaţi, Carmen Sandu.- Care sunt reuşitele şi eşecurile agenţiei de când sunteţi dumn ...

ELEVII de la „Spiru Haret” Tecuci vor APE CURATE

Miercuri, 17 Septembrie 2014 05:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Înarmaţi cu o barcă, veste de salvare, greble, cizme de cauciuc şi mănuşi de protecţie, 23 de elevi ai claselor a XII-a de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Tecuci, coordonaţi de profesorii Veronica şi Cezar Ungan, vor participa la o acţiune intitulată „Ape curate”. Elevii vor ecologiza luciul lacului din Parcul Crâng, „pescuind” sticlele de plastic şi alte gunoaie plutitoare. CITEŞTE ŞI: Gălăţenii sunt îndemnaţi să RENUNŢE, o zi, la MAŞINA personală, ...

„Maxi-taxi” nepoluant, cu un cal-putere, pe strada Gării

Marți, 26 August 2014 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Un zvon susţinea chiar că vor fi înlocuite autobuzele şi microbuzele de pe străzile noastre cu mijloace de transport nepoluante şi mai ieftine: în loc de lei, „şoferul” te-ar costa o mână de fân. Zvonul pornea poate de la imaginea bieţilor căluţi care pot fi văzuţi uneori pe străzi de centru, cum ar fi Al. I. Cuza, Mihai Bravu etc., unde îşi ajută stăpânii să care lemne recuperate, fier vechi sau să facă un mic „ciubuc”, cărând pentru alţii, destul de săraci ...
Pagina 10 din 13