Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE) avertizează că Programul „Casa Verde 2025” ar putea fi desființat, în favoarea unui nou proiect controversat - „Rabla Feroviar”. Potrivit APCE, sumele destinate panourilor fotovoltaice și altor investiții pentru eficiență energetică ar urma să fie direcționate către CFR Călători, pentru achiziția de locomotive și trenuri, în ciuda stării precare a infrastructurii feroviare, potrivit HotNews.ro.
Într-un comunicat de presă, APCE critică intenția noii conduceri a Ministerului Mediului, condus de ministrul Diana Buzoianu, de a stopa programele „Casa Verde” și „Rabla”, considerând-o o decizie „cinică” și „fără viziune”.
„Sub pretextul unei «analize» sau a mai multor «scenarii», noul ministru al Mediului, cu zero experiență în energie sau mediu, vizează stoparea completă a programelor «Rabla» și «Casa Verde 2025»”, se arată în comunicat. Peste 120.000 de gospodării au beneficiat deja de sprijin guvernamental prin Casa Verde Fotovoltaice, instalând o putere cumulată de peste 1.000 MW. Programul este considerat de APCE „singurul cu impact real asupra facturilor și independenței energetice a cetățenilor”.
Criticile vizează și destinația fondurilor: „Cine vor fi posibilii beneficiari ai fondurilor? O sinecură din Ministerul Transporturilor? CFR Călători?”, întreabă retoric APCE, adăugând că „în loc ca 16,4 miliarde de lei să ajungă la cetățeni [...], banii urmează să fie îngropați într-un așa-numit program «Rabla Feroviar» - un proiect inutil, condus de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), o sinecură politică fără rezultate reale”.
Organizația atrage atenția că achiziția de trenuri electrice este ineficientă în lipsa unei infrastructuri compatibile, precizând că doar 37% din rețeaua feroviară este electrificată, iar vitezele medii de circulație nu depășesc 50 km/h.
În comunicat sunt adresate și o serie de întrebări directe către ministrul Mediului: Pe ce linii vor circula aceste trenuri, dacă infrastructura nu este pregătită?; Unde sunt banii alocați anterior CFR pentru modernizarea materialului rulant?; De ce sunt penalizați cetățenii care vor să producă și să consume energie curată?
„Cerem public menținerea integrală a programelor „Casa Verde Fotovoltaice”, „Baterii”, „Pompe de căldură” și „Termopane”, „Rabla” - așa cum au fost anunțate și finanțate prin Fondul pentru Mediu - cu îmbunătățirea lor viitoare. Românii nu trebuie să plătească prețul pentru eșecurile repetate ale politicienilor și ale companiilor de stat falimentare”, subliniază APCE.