PANTOMIMĂ (despre Sublim)

PANTOMIMĂ (despre Sublim)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

(!) din clipă-n clipă, trebuie să-nceapă

ne/aşteptata Clipă a Tăcerii:

cel mai frumos şi lung şi rar spectacol

despre Sublim când Pacea Nicăieri-i

şi când Iubirea celui de aproape

ş-a celui de departe nu-nsemnează

decât un fals în acte şi-n tandreţe,

decât o Amăgire majestoasă,

iar Timpul des şi mult îşi pierde rostul

scrâşnind sub Veşnicia mincinoasă (!)

(!) din clipă-n clipă, trebuie să-nceapă

sfârşitul valmei cesteia barbare…(!)

(!) e plină sala, dar mulţimea surdă

se-nghesuie, se calcă în picioare

şi vine, vine, vine, încă vine,

cu orice preţ, nimeni nu vrea să piardă

din Clipa fascinantă a Tăcerii,

triumful trist al Vieţii pentru Artă

ş-al Morţii pentru Linişte şi Pace

când intră mimii şi încep să "joace" (!) 

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 2973 ori Ultima modificare Duminică, 11 August 2024 13:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.