Sunt surori gemene! Seamănă leit! Greu le poţi deosebi! Când te uiţi la una sau pui mâna pe ea, niciodată n-ai destul curaj să spui: asta este, sigur nu-i cealaltă! Există concomitent, chiar dacă nu „se văd”, chiar dacă nu pot fi „văzute/prinse” împreună ! Tot timpul şi tot spaţiul, îşi fac numai „rău” uneia alteia, zic unii! ori îşi fac numai „bine”, zic alţii! Nu ştiu ce cred unii şi alţii că mai înseamnă „rău” sau „bine”, însă, după ul ...
Nu, bătrâne prieten al meu! Nu! Femeie mai frumoasă de atâta (şi decât ea) nu cred că se poate! Şi doar am fost şi am căutat peste tot...şi în această lume şi în lumea cealaltă! Şi nici că mi-a dat Raiul sau Iadul vro nădejde-ntr-acest sens şi într-acest vis şi într-această aşteptare/râvnire fără de capăt! E limpede ca apa şi ca descântecul păsărilor din fântâna cu gura în jos: această Superb(ol)ă-i unică, vindecătoare, salvatoare pentru mine şi pentru ti ...
Unii oameni – [aşa li se spune în mod convenţional, însă cine ştie ce-or fi fiind în realitatea încă nedefinită (sau definită, tot convenţional)] – exact nouăzeci şi nouă dintr-o sută, cred că există fericire! Cum se vede sigur, numai un om – [tot la fel i se spune şi lui, dar el nu crede nici dacă-l pici cu ceară, nici dacă-l pici cu leuca, nici dacă-l rogi frumos ori contondent, nici dacă încerci să-l convingi cu argumente materialiste sau idealiste, nici dacă- ...
Demult (cam pe vremea şi cam pe timpul când Şcoala era Şcoală, Părinţii erau Părinţi, Munca era Muncă, Respectul era Respect, Candoarea era Candoare, Aurul era Aur şi Tinicheaua era Tinichea...şi când nu se făcea nici o abatere de la toate acestea...şi când funcţiona ruşinea şi stâlpul mârşăviei...şi când nimeni nu călca pe zăbranicul omului sărac, dar nici în bătătura omului înstărit) în celebra şi în mica haltă Docăneasa (astăzi, o ruină a devenirii capi ...
Doamna ieşeancă Maria Măcăleandru locuieşte în Galaţi, pe strada lui Mihai Eminescu. Are vro douăzeci de ani de când s-a mutat definitiv în partea de Sud a Moldovei de Nord. S-a mutat singură... fiindcă n-are pe nimeni! Soţul său a murit de inimă rea când a văzut cu câtă cruzime şi îngâmfare „patriotică” a fost asasinat cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu, iar copiii, Ioana şi Ion, au plecat în ţări mai străine decât România, să scape de batjocura aşa-zişilor ...
Da... nu există scăpare dintr-această fiertură de plante stupefiante, parcă toate plantele adunate de pe stradela cu acelaşi nume şi a/mestecate în Ritual! Magia pusă la cale şi declanşată de Bizara Clementina începe să clarifice, să lumineze, să dumirească!
La fel de misterioase efecte sonore şi vizuale se amplifică şi se multiplică într-un ritm halucinant! Şi, peste toate ceste realităţi fantastice, vocea parcă de ventriloc a frumoasei sirene, gazda mea năucitoare, ...
La urma urmei şi la coada cozii şi la capătul capătului, oare ce caută Bizara mea Clementina la uşa odăii mele de chiriaş, acum, în toiul nopţii? Ce, e ceva atât de urgent încât nu poate să aştepte până dimineaţă? Şi nici nu articulează măcar o silabă! Nu-mi porunceşte măcar să-i fac loc să intre! Ori să mă strecor pe lângă ea şi să fug oriunde, numai aici să nu mai stau, pe stradela asta misterioasă, din spatele Maternităţii! Stă şi zâmbeşte! Nu mişcă ...
Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pare că aud dangăt de clopot la biserica de pe strada Revoluţiei. Să deschid? Să nu deschid? La urma urmei, de ce să nu deschid? Doar nu poate fi altcineva decât gazda mea, distinsa/destinsa Clementina Bizara, enigmatica şi halucinogena femeie care, cum bănuieşte suflarea vecină, a sublimat unsprezece bărbaţi, ca o văduvă Neagră... deşi-i Albă.
Da, sigur că da, îmi iau i ...
Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamnei Clementina Bizara, nu? Aţi citit cu câtă suspiciune şi temere-i haşurat duhul şi văzduhul de pe stradela Plantelor stupefiante, da? Aţi citit şi v-aţi lămurit despre incapacitatea autorităţii criminalistice în faţa unor dispariţii suspecte, nu?...Şi tensiunea creşte de la o zi la alta, parol! Şi unde mai pui că, în urmă cu patru ani... (culmea, tot în sâmbăta ...
De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Clementina Bizara, o tristă şi verticală văduvă a răposatului Robert, dispărut în împrejurări stranii, încă nebuloase după atâţia ani.
Clementina nu-i o văduvă neagră, ci albă. Că numai îmbrăcată în alb umblă toată ziulica şi toată nopticica. Şi când stă dezbrăcată prin odaia-i plină cu semiîntuneric, tot albă-i la trup. Parcă-i nişte marmoră dăltuită-n statu ...

