Şi ea şi el se uită-nspre porţile-amândouă. Ion înlemneşte cu linguriţa-n chesea. Şi Maria înlemneşte la fel. Fiindcă la poarta lui bate Ioana, despre care credea  (toată lumea credea) că a murit. Fiindcă dinspre poarta ei bate Costică, despre care credea (toată lumea credea) că a murit pe front. Cei doi despărţiţi de gard aveau să afle că, de fapt, Ioana-şi luase lumea în cap, considerându-l dispărut la Ţiganca pe omul ei. Şi că, de fapt, lui Costică nu-i trecus ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"Stau cuminte, mândru şi total/ ca un zero între paranteze, nu cerşesc, nu-mi pasă, nu râvnesc/ osanale, ode, vorbe dese despre timpul meu ne(pe)trecut,/ despre starea mea fundamentală - unic, fără minus, fără plus,/ lipsă plină şi tăcere goală! Nu întreb, fiindcă am răspuns,/ leac şi armonie pentru toate - sunt rotundul care pune punct/ la mulţime, la singurătate! Sunt aici, acolo, peste tot.../ sunt prezent în casă ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"hai să mergem ziua şi frumos/ prin tăcerea firelor de iarbăpână la sfârşit şi până când/ stă a câta oară să înceapă!!!mergem încotro nu ne oprim/ unde întunericul aşteaptăsă ne vadă paşii spre atunci/ totdeauna supra niciodată!!!uite am ajuns la orizont/ parcă se aude cum o poartăse deschide către nicăieri/ doamne câtă artă pentru artă!!!hai să mergem noaptea şi încet/ luna trece cu arcada spartăde atât ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"hai să-ţi dau o floare de salcâm/ tocmai din demult şi din uitare,tocmai din adâncul şi înaltul/ celei clipe tămăduitoare!hai să ne jucăm fără de timp,/ fără milă şi fără de vreme -prea-i târziu şi trist în cest acum.../ şi ceva necunoscut mă teme!hai să prindem fluturii rămaşi/ pe costişa cailor şi-a ploiişi să-i vindecăm de lipsa noastră/ - zborul lor a pururi pentru noi-i!hai să azvârlim tot ce-am primit ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"(!) e gata... începe pornirea aceea, aici şi acum:ce fast, ce sublim, câtă morgă, ce lux şi desene de fumşi multe sugestii de negru, şi multe nuanţe de gripun visuri la punct, şi himere, pun flori şi pun punctul pe i (!)(!) şi surle şi trâmbiţe cântă decent şi util pe fundal,anunţă smeriri şi ofrande, suiri şi căderi de pe cal (!)(!) şi câţi dumneavoastră, şi nimeni, şi nişte, şi alde, câţi tucu măşti, fără ...

Sigur că da! Cum să nu-mi aduc aminte? Parcă aşa era: vă ordon, treceţi Prutul! Drept pentru care zicem: vă rog foarte frumos, treceţi Dincolo! De ce? Păi, aici ce mama zmeilor să mai faceţi? Să nu cumva să nu spuneţi că nu v-aţi gândit niciodată la Dincolo! Ştiţi la care Dincolo mă refer, da? O, nu, nu vă ducă pârdalnicul de gând la acel Dincolo, pe care nu-l ştie nimeni, nici măcar cei care, cică, au fost Acolo! Nu! Vă rog foarte frumos, treceţi în acest Dincolo! ...

Maria Departe nu stă la mare distanţă de Ion Aproape. Între ei nu se află decât un gard din nuiele de carpen împletite orizontal printre pari de salcâm. Bărbatul femeii Departe, Costică, a murit pe frontul de est, la Ţiganca, în al doilea război mondial. Femeia bărbatului Aproape, Ioana, a murit de inimă rea, acasă, când Ion era la Ţiganca, soldat şi camarad de-al lui Costică, în acelaşi pluton, dar şi în aceeaşi grupă de infanterişti. Carne de tun săracă şi multă ...

Aproape are irisuri albastre. Departe are irisuri verzi. Ion se întreabă ce culoare se întâmplă dacă (se) amestecă verde cu albastru. Maria cu Ion, adică. Aproape cu Departe, adică. Adicătelea, aproape cu departe, nu? Sigur că da! Cum să nu (se) întrebe? Şi Departe îşi pune aceeaşi întrebare. Dar n-are curaj să vină lângă Aproape şi să-i spună în faţă. Stă dincolo de gard şi trebăluieşte. Dar şi trage cu coada ochiului verde la Ion. Ion stă dincolo de gard şi t ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"Moto: "orbul trece prin toamnă/ ca şi cum ar vedea piaţa plină cu crizanteme./ apoi se loveşte de marginea oraşului/ şi se întoarce zâmbind:/ asta este umbra mea/ asta este umbra cuvintelor mele" (Iolanda Cremene) (!) să vii şi să stai câteodată/ la umbra cuvintelor mele aici în această absenţă/ de loc şi de timp şi de mod să stai cum atuncea pe prispă/ frumoasă cu ochii la stele din care se-nfruptă neantul/ din ca ...

Am crezut că a dat colţul... şi nu m-a chemat şi pe mine la îngropare. Nu, nu a murit. Nu moare moş Ion Mutelcă, aşa, cu una, cu două, cu şapte, cu nouă, cu o mie şi una de boli pe trupul şi pe sufletul lui de consumator. Consumator serios de realitate românească, de nenorocire democrată şi de nesimţire capitalistă. Nu moare moş Mutelcă de dragul Patriei, de sanchi, de ciudă, de dragul ne/aleşilor ajunşi nişte penali şi nişte penibili, nişte cărnuri şi cărniţe car ...