Ioan Bălan, episcop greco-catolic, s-a născut pe 11 februarie 1880, la Teiuş. A studiat la Blaj, Budapesta și Viena, unde a obținut un doctorat în teologie (1906). În 1929, a fost membru al Comisiei Pontificale de la Roma, care a revizuit Codul de Drept Canonic al Bisericilor Orientale, fiind numit episcop de Lugoj în 1936.
Pentru că era cetăţean austro-ungar, a fost arestat preventiv pe 14 iunie 1916, apoi a fost dus la închisoarea din Huşi şi în continuare transferat la închisoarea din Iaşi. A fost eliberat pe 5 decembrie 1916, când s-a implicat în ajutorarea răniţilor din Spitalul Brâncovenesc.
În 1920, a primit de la arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Raymund Netzhammer, mandatul de a-i păstori pe credincioşii greco-catolici din Bucureşti, fiind numit în noiembrie 1920 şi secretar la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti.
În decembrie 1920, a revenit la Blaj, primind titlul de canonic, apoi din 1 martie 1921 a fost numit rector al Academiei de Teologie din Blaj. Între 1922-1926 a fost deputat în Parlamentul României.
A publicat numeroase articole, cărţi, lucrări de specialitate, printre care a doua ediţie, revizuită, a traducerii în limba română a Noului Testament. În 1940, a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de mare ofiţer, acordat de regele Carol al II-lea. Din anul 1943, s-a implicat în proiectul pentru crearea Misiunii Greco-Catolice Româneşti din Paris.
Pe 28 octombrie 1948, a fost arestat la Lugoj, dus la Bucureşti şi, apoi, împreună cu ceilalţi episcopi greco-catolici, închis la Sighet. În 1955, episcopii care au supravieţuit detenţiei, între care şi Ioan Bălan, au fost transferaţi la Curtea de Argeş. De aici, a fost adus la Mănăstirea Ciorogârla.
A încetat din viață pe 4 august 1959, la Bucureşti.
