Gruparea roș-alb-albastră întâlnește una dintre formațiile care au dezamăgit în startul acestui sezon, prilej numai bun de a putea să se instaleze pe prima poziție în clasament Cu cele șapte puncte acumulate în primele trei runde, bilanț egalat doar de CSU Craiova și Sepsi, Oțelul visează frumos înaintea meciului cu FC Hermannstadt. Sibienii au avut parte de evoluții și rezultate dezamăgitoare până în prezent, plus că pare să existe un conflict deschis între conducere ...

Două echipe gălățene s-au calificat mai departe în Cupă

Joi, 01 August 2024 19:00 | Publicat în SPORT
Prima etapă națională din "Cupa României" a adus în arenă trei echipe din județul nostru. A fost un derbi între două formații din Liga a III-a, respectiv meciul dintre câștigătoarea etapei județene şi o formație din cel de-al treilea eșalon. Sporting Liești - Unirea Braniștea 2-1 (1-0). Un joc echilibrat, între două echipe care se știu foarte bine. Câștig de cauză au avut lieștenii, care au reușit să gestioneze mai bine finalul meciului, atunci când rămăseseră î ...

Traficant gălăţean de droguri, prins în Italia

Joi, 01 August 2024 14:20 | Publicat în Regional
În perioada 29-30 iulie, Poliţia Română a adus în ţară şase persoane care aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea sau de arestare preventivă. Printre aceştia s-a aflat şi un bărbat din Galaţi, în vârstă de 37 de ani, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, care a fost escortat din Italia, având de executat o pedeapsă cu închisoarea de doi ani şi cinci luni. ...

Congres regional al Martorilor lui Iehova

Joi, 01 August 2024 13:55 | Publicat în SOCIETATE
Galaţiul va găzdui, timp de trei zile, un congres regional al organizaţiei religioase Martorii lui Iehova, în perioada 2-4 august Organizatorii preconizează o prezență de circa 900 de persoane, așteptate să sosească din Galaţi, Brăila, Buzău, Focșani și Tulcea. Congresul, care se va desfăşura la Complexul "Heaven", din apropierea comunei Vânători, include în program discursuri, interviuri, puneri în scenă și materiale video, precum şi botezul în apă al noilor discipoli ...

Unde sunt amplasate radarele

Vineri, 02 August 2024 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 2 august, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Oțelarilor, Traian și Drumul de Centură. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251, în comunele Costache Negri și Matca, iar pe DN 25, pe raza localităților Braniștea și Tudor Vladimirescu. Pe DE 581, un radar va fi amplasat la Berheci. ...
Autorităţile de la Chişinău au decis, miercuri, să declare persona non grata un angajat al Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău, după ce, cu o zi înainte, au avut loc percheziţii în Parlament în legătură cu un caz de "trădare", iar un funcţionar al legislativului şi un poliţist de frontieră au fost reţinuţi, sub suspiciunea de trădare de patrie şi complot împotriva Republicii Moldova. Ambasadorul rus Oleg Vasneţov a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe de la ...

Dopați cu tupeu, imbecilitate și frustrare

Joi, 01 August 2024 20:40 | Publicat în TV MANIA
* Derapaje. Mi-aș dori să fiu bine înțeleasă! Nu pledez pentru cultul personalității dus la extrem și nici nu vreau să dau cu șutul în gura libertății de expresie. Fiecare e liber să spună ce crede că are de zis! Dar poate că unii ar trebui să o facă în intimitatea propriei locuințe/ființe, nu în public. Mă revoltă politicienii care s-au cocoțat pe succesul, sudoarea și efortul sportivilor care reprezintă România la Jocurile Olimpice. Când ar trebui să tacă și s ...
La cea mai recentă ediţie a podcastului SPOT ON la "Viaţa liberă" - Galaţiul sub reflector, am discutat cu Biroul Executiv al Consiliului Județean al Elevilor Galați, adică președinta Diana Maria Onosă și cei doi vicepreședinți, Cristina Dragu şi Andrei Mișu, despre cum funcționează ca structură, despre drepturile elevilor și obligațiile lor și, nu în ultimul rând, despre problemele cu care se confruntă, precum şi despre demersurile pe care le fac pentru îmbunătăţir ...
Canotorii români Andrei Cornea şi Marian Enache au câştigat medaliile de aur în proba de dublu vâsle masculin, joi, la Jocurile Olimpice de la Paris, după o cursă pe care au condus-o aproape de la un capăt la celălalt. Cornea şi Enache au declanşat un sprint devastator în ultima parte a cursei, impunându-se cu aproape o secundă şi jumătate în faţa Olandei. Podiumul a fost completat de echipajul Irlandei, sosit la aproape trei secunde de români. Andrei Cornea şi Marian Enac ...
* Dacă ții musai să te enervezi, cu șanse de reușită de 100%, te uiți la ceea ce spune că vrea să facă un politician și la cât ar putea el să facă din ceea ce promite. Dacă vrei doar să te miri, te uiți la același politician, cu convingerea că ai de-a face cu cel mai puțin dotat biped: s-ar putea să ai surprize și motive de a zâmbi. Nu știu dacă există politician de frunte care să nu aibă măcar o "apariție editorială" în CV sau în portofoliul intelectual. Nu ști ...