LADA DE ZESTRE/ Gălăţeanca Elena Neagu, meştera cu două războaie (GALERIE FOTO)
Foto: Foto: Maria Stanciu

LADA DE ZESTRE/ Gălăţeanca Elena Neagu, meştera cu două războaie (GALERIE FOTO)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Elena Neagu (din localitatea Hanu Conachi, judeţul Galaţi) este una dintre gălăţencele care încă mai practică una dintre cele mai vechi ocupaţii din istoria milenară a omenirii: ţesutul. La vremea când ţărăncile noastre nu-şi prea mai amintesc de acest meşteşug, în casa Elenei Neagu - pensionară în vârstă de 65 de ani - în plină perioadă de pace sunt două războaie. Fiţi pe pace, doamna are războaie de ţesut. Într-unul, vechi de vreo 35 de ani, îşi petrece timpul ţesând doamna Elena; în celălalt, nepoata dânsei, o tânără cu buletin de Galaţi, dar cu rădăcinile adânc înfipte în pământul Moldovei.

Îndeletniciri "academice" la ţesut

Elena Neagu este de loc din Belceşti, judeţul Iaşi şi a ajuns la Hanu Conachi, judeţul Galaţi, în 1967, când s-a căsătorit cu gălăţeanul Tache Neagu, agricultor, acum la ceruri. Are trei copii, o fată şi doi feciori şi toţi lucrează în Galaţi. Are studii medii, plus abilităţi - "academia" în arta ţesutului, meşteşug pe care l-a învăţat de la mama sa, Elisabeta Enache, o româncă de poveste.

Moştenire de familie

„Eu sunt de loc din judeţul Iaşi şi am ajuns la Galaţi în 1967, când m-am măritat cu soţul meu Tache Neagu”, îşi aminteşte gazda. Elena Neagu ţese de când se ştie, iar meşteşugul l-a învăţat de la mama sa, Elisabeta Enache, o româncă neaoşă din Belceşti, judeţul Iaşi. „M-am născut într-o casă cu şapte copii, din care trei fete. Eu am intrat în războiul de ţesut pe la 13 ani. Mama - la fel ca mai toate româncele - nu concepea ca fetele ei să nu ştie meşteşugul ţesutului, al brodatului. Erau condiţii esenţiale pentru măritiş”, povesteşte meştera.

În tinereţe, Elena a ţinut şi casă şi gospodărie şi serviciu, plus normele de la CAP. Ziua era la serviciu, la sere sau la depozitul de seminţe. „Seara după ora patru, mergeam la câmp ca să-mi fac normele la CAP. Noaptea ţeseam în război, ca să-mi mai acopăr nevoile. Abia spre dimineaţă, aţipeam şi eu un pic”, zice Elena.

Rochia cu ajur

De peste trei decenii, nu trece o zi fără ca Elena „să nu intre la război”. Are 65 de ani, dar nu concepe să-şi piardă timpul. Îi impune acest ritm şi pensia (de CAP) de 350 de lei. Cum a revenit la frumosul meşteşug? Printr-o întâmplare. „Lucram la sere, la Hanu Conachi, şi într-o zi de sărbătoare, Rita - fiica mea - a venit la mine la serviciu îmbrăcată într-o rochie din pânză albă cu ajur, ţesută de mama mea. Atât de mult i-a plăcut unei colege acea rochie că mi-a cerut să-i aduc nişte prosoape de la mama, ca să le vadă. Le-a văzut, i-au plăcut şi apoi mi-a cerut să-i facă mama câteva pentru o nuntă. Apoi au venit rudele, prietenele după prosoape. La sfatul mamei, am reînceput chiar eu să ţes”, zice gazda.

Colecţia de târg

După 1990, pensionara Elena Neagu şi-a umplut timpul ţesând şi rugându-se pentru ai săi. Lucrează modele de ştergare din nordul Moldovei, dar, de ani buni, ţine legătura cu cei de la Centrul Cultural "Dunărea de Jos" şi aşa a învăţat să ţeasă obiecte din lada de zestre a judeţului Galaţi. Ştergare simple sau „cu vrâste” ori „cu ajur”, cuverturi, ii, catrinţe. Merge la multe târguri şi, în acest scop, şi-a făcut cu mâinile bătătorite de atâtea nevoi o frumoasă colecţie de sărbătoare. Între catrinţele şi iile sale din lada de zestre se numără şi două marame de mare fineţe. Numai că plăcerea costă. „Cu firul de urzeală e clar, trebuie să fie rezistent. Cu firul de ˝bătătură˝ e mai greu. Trebuie să fie fin şi rezistent... Eu ţes mult cu bumbac, fiindcă se găseşte. Am lucrat o maramă din borangic, din fir de mătase naturală, dar e greu, că nu mai creşte nimeni viermi de mătase”, se plânge Elena.

Nepoata îi calcă pe urme

„De la mine a furat meseria nepoata mea - Gabriela Goraş - orăşeancă din Galaţi. Ea ţese în cel de-al doilea război pe care-l am în casă. Gabriela iubeşte mult meşteşugul ţesutului şi ştie să facă de toate. De la aşezatul războiului, până la ţesutul pânzei, de la cusutul modelelor pe ie şi catrinţă până la ţesutul maramei cu ajur", spune meştera.

Ca să se asigure că lasă urmaşe, meştera a încercat să înveţe meşteşugul unor tinere din unele aşezăminte sociale sau în şcoli, dar nu a văzut mare atracţie, decât atunci când îi sunt admirate ţesăturile. În rest, se împacă cu ideea că Gabriela va continua frumosul şi istoricul meşteşug.

350 de lei pentru costumul de copil

Un costum tradiţional cu ie, poală, brâu şi catrinţă se plăteşte în funcţie de munca înmagazinată şi de material; cele pentru copii ajung între 350 lei - 400 lei. Pentru adulţi, costumul tradiţional costă între 700-800 de lei. Ştergarele cu alesături sau ajur ajung şi ele între 150-200 lei. Asemenea şi frumoasele marame. O ie porneşte de la 200 de lei bucata.

Citit 8277 ori Ultima modificare Duminică, 06 Decembrie 2015 23:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.