Mihai Angheluţă

Mihai Angheluţă

Abureli pentru reîncălzit ciorba falimentară

Vineri, 06 Februarie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Discuţiile între primar şi consilieri referitoare la Strategia de alimentare cu energie termică a Galaţiului scot încă o dată în evidenţă cauzele decăderii oraşului. Incompetenţă dublată însă de foarte mult tupeu. Nici nu ne pricepem, dar nici nu ne lăsăm. Modul în care s-au limitat debranşările, pretextând "dezechilibrare în zona unitară", nu dovedeşte vreo abordare inginerească, cu atât mai puţin una geografică. Cel mult geo-politrucă. Asta deoarece debranşăr ...

INACCESIBIL gălăţeanului de rând: CERTIFICATUL DE URBANISM, sufocat de BIROCRAŢIE

Joi, 05 Februarie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Preşedintele filialei locale a Ordinului Arhitecţilor acuză * Acte în afara legii, oraş văzut doar de la firul ierbii Sergiu Porumboiu a întemeiat prima firmă de arhitectură din Galaţi, în 1991. De atunci, el şi familia lui trăiesc doar din arhitectură în regim privat. De cinci ani, este preşedintele filialei gălăţene a Ordinului Arhitecţilor. Discuţia despre obţinerea unui certificat de urbanism debutează abrupt, la fel ca realitatea implacabilă de pe holurile Prim ...

PETICEALA de pe Coşbuc merge mai departe: Fed Cup mai REPARĂ o stradă din Galaţi (FOTO)

Vineri, 30 Ianuarie 2015 21:00 | Publicat în SOCIETATE
* În cinstea meciurilor de tenis din cadrul Fed Cup, ce se vor disputa săptămâna viitoare, edilii gălăţeni continuă cu febrilitate peticeala străzilor dintre locul competiţiei şi facilităţile de cazare ale sportivilor şi oficialilor Printre noroaie, maşini bară la bară şi nervi întinşi mai tare ca fileul de pe terenul de tenis, mai mulţi muncitori ai Ecosal nivelau vineri, 30 ianuarie, cu lopeţile asfaltul adus şi compactat de utilaje ale Tancrad. Poliţia Rutieră diri ...

Noi nu distrugem corola de minuni a IERNII/ La Galaţi, ar putea demara sistematizarea TRAFICULUI (FOTO)

Joi, 29 Ianuarie 2015 21:00 | Publicat în SOCIETATE
Atât de tare ne-am obişnuit cu ele în peisaj, încât ar putea deveni chiar periculoasă îndepărtarea lor peste noapte de pe carosabil. Şoferii mai entuziaşti ar putea crede că s-a făcut brusc primăvară şi ar putea da frâu prea liber cailor putere de sub capote. De aceea, poate că ar fi mai bine ca movilele de zăpadă să fie prinse într-o mult dorită ameliorare a traficului, de exemplu ca socluri eficiente pentru indicatoare. Câştigul ar putea fi de ambele părţi. Atât de ...

Primăria a cerut firmelor care se ocupă de iluminatul public să remedieze deficienţele semnalate de "Viaţa liberă"

Luni, 26 Ianuarie 2015 17:15 | Publicat în EVENIMENT
În urma articolului care a semnalat întreruperea iluminatului public în diverse zone din oraș, Primăria Galați ne-a remis, în jurul prânzului, un comunicat în care a ținut să precizeze că situația este cunoscută. Totodată, cele semnalate vor fi remediate „în cel mai scurt timp cu putință”, conform asigurărilor primite de către edili, atât de la furnizorul de electricitate, cât și și firma care se ocupă de întreținerea rețelei stradale de iluminat. Mai precis, „ ...

Nopți negre prin oraș/ După strângerea luminițelor, parte din ILUMINATUL PUBLIC s-a stins și el (FOTO)

Luni, 26 Ianuarie 2015 01:15 | Publicat în EVENIMENT
De aproape o săptămână, iluminatul public pe mai multe străzi principale ale Galațiului mai este prezent doar pe o singură parte. Este vorba de bulevarde largi, cu două benzi pe sens, unele dintre ele având și scuar pe mijloc, astfel că iluminatul rămas sub tensiune este insuficient pentru mersul în siguranță pe trotuarul opus. Situația este prezentă pe Brăilei, între Potcoava de Aur și Agenția CFR, dar și de la intersecția cu strada Roșiori până la Păpădie. Pe strad ...

Parfum de comoditate în Galaţi: GUNOAIE cu de toate (FOTO)

Luni, 26 Ianuarie 2015 01:00 | Publicat în SOCIETATE
Cine crede că viaţa în cartierele centrale este neapărat pe măsura impozitelor de zonă plătite ar putea avea o mare surpriză. Unii concetăţeni preferă să scurteze mult drumul până la containerul de gunoi, lăsând pe traseu numeroase urme de necivilizaţie divers colorată şi intens mirositoare. În spatele complexului Parfumul Teilor, chiar pe aleea care pleacă în interiorul cartierului dinspre staţia de autobuz, cineva a lăsat pe la colţurile blocurilor saci menajeri plini ...

ECOSAL încă strânge zăpada de pe străzi, la o lună de la ninsoare... (VIDEO&FOTO)

Duminică, 25 Ianuarie 2015 20:30 | Publicat în EVENIMENT
Agitaţie mare duminică, 25 ianuarie, pe străzile principale din cartierul Dunărea. Utilaje ale ECOSAL, asistate de autocamioane cu benă de gunoi şi un tractor cu remorcă, spărgeau şi adunau movilele de zăpadă adunată după ninsoarea de anul trecut, din 29 decembrie. În ciuda faptului că firmele angajate pentru deszăpezirea din iarna 2014-2015 nu şi-au mai făcut apariţia să cureţe resturile de nămeţi, serviciul de salubritate al Primăriei nu a ţinut cont de ziua nelucrăt ...

Ce n-au putut miniştrii au reuşit forumiştii: HARTA CALITĂŢII DRUMURILOR. Vezi care este situaţia în judeţul Galaţi

Vineri, 23 Ianuarie 2015 13:05 | Publicat în SOCIETATE
Ce nici miniștrii Transporturilor și nici Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri nu au reușit, au făcut cinci tineri în aproximativ un an de zile. Pornind de la o idee a utilizatorului vancouver de pe forumul Construim România, un informatician și patru studenți la Sisteme Informatice Geografice au elaborat Harta Calității Drumurilor din România. Gropi trimise pe mobil Inițial, vancouver a construit o hartă a calității drumurilor în urma unor discuții lansate pe forum ...

PRIMĂRIA Galaţi plombează pentru HALEP/ Zece tone de asfalt pentru „cârpeală” (FOTO&VIDEO)

Miercuri, 21 Ianuarie 2015 21:00 | Publicat în EVENIMENT
Cel puţin 6.000 de lei ne costă să aibă străzile „faţă” pentru oficialii şi tenismenii care vin luna viitoare la Galaţi * Şi cârpeala e doar pe jumătate * TANCRAD descarcă asfalt înainte să încarce zăpada La fel ca pe vremuri, când înainte de venirea cuiva de la „centru” se dădea cu var şi se atârnau fructe în pomi, Primăria plombează bulevardul George Coşbuc şi strada Alexandru Măcelaru, de la Patinoar până în Bariera Traian. Pe acest traseu vor circula ...
Pagina 4 din 24