INACCESIBIL gălăţeanului de rând: CERTIFICATUL DE URBANISM, sufocat de BIROCRAŢIE
Foto: Foto Mihai Angheluţă

INACCESIBIL gălăţeanului de rând: CERTIFICATUL DE URBANISM, sufocat de BIROCRAŢIE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Preşedintele filialei locale a Ordinului Arhitecţilor acuză * Acte în afara legii, oraş văzut doar de la firul ierbii


Sergiu Porumboiu a întemeiat prima firmă de arhitectură din Galaţi, în 1991. De atunci, el şi familia lui trăiesc doar din arhitectură în regim privat. De cinci ani, este preşedintele filialei gălăţene a Ordinului Arhitecţilor.

Discuţia despre obţinerea unui certificat de urbanism debutează abrupt, la fel ca realitatea implacabilă de pe holurile Primăriei. Recunoaşte: „Sunt coleric şi nu vreau să mă aresteze ăştia. Am un colaborator care, contra cost, se duce el, îi cunoaşte pe ăştia, le ştie mofturile şi mă scapă de stresurile ăstea. Dar dacă eu, muritor de rând, vreau să depun o solicitare de certificat de urbanism, practic nu pot”.

Dosare cu surplus fără temei legal

„Ideea este că, după lege, trebuie eliberat CU în 30 de zile. Au găsit ei o portiţă: de când consideră ei că e dosarul complet. Legea spune că este interzis să se ceară alte documente decât cele prevăzute. Doar că nu prevede şi sancţiunea...”

Ştie că la toate primăriile se mai prevăd şi alte documente decât în lege, deci este un abuz generalizat. „Dar unele cerinţe măcar sunt logice chiar dacă nu au şi temei legal.”

Ne exemplifică prin varietatea obiectului solicitărilor de CU: „Vreau să aflu dacă în zonă se poate face o casă, o modificare la ceva existent, o rampă de lansare rachete. Nu-i totuna! Însă abia apoi, după ce văd din CU de ce avize am nevoie, analizez, văd ce avize îmi trebuie, dacă mi-ajung banii etc. Şi atunci de îmi cer ăştia încă de la CU copie, eventual legalizată, după actul de proprietate? Nu au temei legal, este incorect! Acest act este justificat abia la autorizaţia de construire. Pentru că investitorul poate fi proprietarul sau nu. Şi atunci apar probleme, proprietarii sunt suspicioşi vizavi de copiile după acte până se intră în faza autorizaţiei de construire etc. Mai rău, se mai cere şi un accept din partea proprietarului, ca şi cum ne-am fi hotărât deja să construim!.... ”

Brăila este fotografiată din avion, Galaţiul e-n aer

Conform lui Sergiu Porumboiu, documentaţia cadastrală şi planul topografic sunt două piese suprapuse la dosar, fiindcă a doua este o ridicare la cote a celei dintâi.

„Un amănunt: la Galaţi, acest plan se face de către topometru cu teodolitul, dar apare ca şi cum ar fi o vedere din avion, incluzând cote de nivel. Asta fiindcă, spre deosebire de alte oraşe, cum e şi Brăila, nu s-a făcut o cartografiere aeriană nici până astăzi. Şi, evident, topometrul cere bani separat pentru planul cadastral şi cel topografic, deşi unul este doar o etapă intermediară a celui de-al doilea. Ţi-l dă din calculator doar cu un click. Şi fraierul mai scoate o dată banii...”

Îşi mai aminteşte că, la începutul anilor 2000, funcţionarii motivau necesitatea planurilor topo prin faptul că municipalitatea nu le are şi astfel îşi îmbogăţeşte baza de date. „Pe cheltuiala cetăţeanului. Brăila are tot municipiul «zburat» foto din avion, dar Galaţiul are, în schimb, doar tarifele pentru eliberarea planurilor respective... Mai mult, degeaba se pun la dosar aceste ortofotoplanuri pentru construcţiile mici, în jurul cărora s-au făcut modificări, au apărut alte construcţii... Vă daţi seama că avionul nu zboară în fiecare lună...”

Galaţiul între alţii - Încurajator, dar dacă priveşti spre Constanţa

„La Constanţa, obţinerea unui certificat de urbanism a durat după trei ani, la Brașov o zi. La Ploiești am avut autorizaţie de construire în două săptămâni, după ce luasem certificatul de urbanism tot atât de repede. La Brăila am obţinut certifcat de urbanism în două săptămâni și nici nu mi s-a cerut ortofotoplan, deși ei chiar au vederile aeriene făcute”, rezumă arhitectul Sergiu Porumboiu.

Când nu ştiu „intrările”, Birocraţia pune investitorii pe fugă

Problema cea mai gravă este, în opinia arhitectului Porumboiu, însuşi modul de depunere al dosarului pentru obţinerea certifcatului de urbanism.

Până la Registratură, te mănâncă funcţionarii

„Când depui dosarul, acesta nu este primit la Registratură, cum spune legea. Trebuie mai întâi să stai la coadă, la un ghişeu, unde o funcţionară cu program redus, 2-4 ore pe zi, te tot întoarce din drum pentru diverse acte, unele fără temei legal. Or, legea spune aşa: se depune dosarul la Registratură, în cinci zile lucrătoare, funcţionarii specializaţi, de la Urbanism, îl verifică şi se sesizează petentului piesele lipsă, iar acesta le aduce în termenul specificat.  Ce n-a sesizat ca lipsă funcţionarul este pe răspunderea lui, iar termenul de eliberare a certificatului de urbanism în 30 de zile trebuie respectat.

La noi, te consiliază o doamnă la biroul din dos, faci câteva drumuri după tot felul de acte, niciunul asumat în vreo adresă de completare, şi, când oboseşti, te trimite doamna la un arhitect/proiectant «bun» care ştie el să-ți facă dosarul... Fiindcă, nota bene!, deşi legea nu prevede asta, nu poţi depune solicitare de certificat de urbanism dacă documentaţia nu este întocmită de un proiectant autorizat! Chiar şi pentru cea mai simplă firmă pusă pe un perete. Iar dvs. vedeţi ce tâmpenii vedeţi pe stradă şi ziceţi că asta fac arhitecţii!... Deşi la noi (Ordinul Arhitecţilor, n.n.) ajunge la vizat doar un plan de situaţie, o amprentă la sol a viitoarei clădiri, nu proiectul în sine... Nu mai zic de toată preumblarea asta, pe banii tăi, pe nervii tăi etc. doar ca să ajungi să depui un dosar la Registratură!”

Beţe-n roate şi cerințe imposibile

Culmile birocraţiei la serviciul Urbanism le exemplifică interlocutorul nostru prin două cazuri.

„Ca să-şi pună două mashuri (plase cu imagini publicitare, n.n.) pe clădire şi un banner pe gard, un  supermarket a avut nevoie de certificat de urbanism. Mă îndoiesc că toate partidele au avut asta în campanie, dar trecem peste asta... Nu mi-au primit dosarul că n-am avut ortofotoplan! Cum să ceri aşa ceva dacă mashurile şi bannerul sunt bidimensionale şi verticale? Iar ortofotoplanul este o vedere perpendiculară, nu?!”

La un alt supermaket, dosarul pentru certificat de urbanism nu i-a fost primit arhitectului Porumboiu până când nu a prezentat şi o schemă de semaforizare a zonei, care să fie aplicată ulterior construirii spaţiului comercial şi, implicit,.modificării traficului în zonă. „Mergeţi şi vedeţi: s-a aplicat vreo semaforizare acolo? Dar eu am făcut proiectarea, fiindcă altfel nu-mi primeau dosarul!”

 

 

Porumboiu recunoaşte că, adesea, când clienţii săi văd ce piedici trebuie să treacă, nici nu mai continuă paşii către investiţie... Sau nu cu el! Caută un alt arhitect, care ştie mai bine «intrările» în Primărie şi n-are nevoie de atâtea hărtii, drumuri bătute, nervi etc. Iar investiţia la care se referea, şi care astăzi totuşi există, îi confirmă spusele. Dar şi multe alte investiţii care se lasă în continuare aşteptate sau au apărut, culmea!, altundeva...

După ce aleargă cetăţeanul Capriş: hârtii care costă timp şi bani

Marcel Capriş a întâmpinat piedici birocratice, atât la construcţiile ridicate prin firma sa către diverşi clienţi, dar şi la renovarea propriei case, vestita clădire istorică de pe Domnească 52

„Ca să pui o reclamă pe perete, ca să dai cu var, ca să schimbi acoperişul - pentru toate îţi trebuie certificat de urbanism. M-am dus în a 27-a zi de la depunerea dosarului, şi am cerut certificatul măcar cu trei zile mai devreme, că plăteam degeaba salarii muncitorilor şi stagnam în lucrări. Şi-mi zice o funcţionară «Dar dosarul dvs. este gata din prima săptămână, dar n-am voie să vi-l dau. Mă dau ăştia (instituţia n.n.) afară. Uitaţi-l aici...» Părerea mea este că dosarele sunt ţinute în dulap şi, până nu se fac 30 de zile, nu se dau actele... Ca să se plătească taxa de urgenţă. Cel mai vinovat este arhitectul-şef care menţine o dictatură moştenită...”

După obţinerea certificatului de urbanism pentru lucrări la propria-i clădire, Capriş a văzut că este, mai departe, pus pe drumuri aiurea: „Primăria este proprietar la nord şi est de mine. Dar mă trimite să iau acorduri notarizate de la vecini... De ce te prefaci tu, municipalitate, că nu-ţi vezi terenurile din vecinătatea proprietăţii mele? Ca să mai treacă 30 de zile?”

Sisiful actelor: Cum se deschide cutia Pandorei avizelor

„La aceeaşi lucrare, am două certificate de urbanism. Fiindcă am contestat avizele din primul, prin al doilea mi-au cerut altele - şi mai multe! M-au înnebunit, m-au terminat! Nu mai am inimă în mine să umblu după atâtea hârtii... Abia-i aştept în tribunal să le cer banii pe toate negările, pe toate avizele cerute şi la care mi s-a răspuns că nu se aplică...” - Marcel Capriş.

„Fericit” posesor de două certificate de urbanism pentru aceeaşi operaţiune, Capriș reclamă avize cerute discreţionar. În primul certificat de urbanism este informat că are nevoie de anumite avize. Constatând că multe nu se aplică, s-a dus în audienţe şi i s-a eliberat un al doilea CU, înlocuitor al primului, din care au dispărut avizele care nu se aplicau şi au apărut, în schimb, altele. La fel de... inaplicabile.

”Nu fac, nu schimb, nu afectez structuri. Mi se pare absurd să mi se ceară aviz de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Apoi, ce are Mediul cu asta? Ce-mi trebuie aviz de îndepărtare a molozului dacă lucrările sunt deja efectuate în baza altei autorizaţii?! Şi toate costă! Când, de fapt, se schimbă doar destinaţia spaţiului, deci statutul juridic al utilizării clădirii!”

*  *  *

Şicanele clamate de arhitectul Porumboiu şi întreprinzătorul Capriş se confirmă. Am încercat să vedem, pe pielea noastră, cât de uşor se obţine un certificat de urbanism și le-am dat dreptate.

Pasul următor este autorizaţia de construire şi vă cerem sprijinul în acest sens. Oricine consideră că obţinerea acestui act este anevoioasă şi vrea să ne împărtăşească experienţa sa, poate ajuta "Viaţa liberă" să ilustreze încercările prin care trec cetăţenii în hăţişul birocratic. Trebuie doar să-i caute pe autorii acestei pagini la sediul redacţiei. Şi, împreună, poate găsim o rezolvare...

C-aşa-i la noi: una spune legea, alta cer autorităţile

Dacă în normele metodologice ale legii nr. 50/1991 pentru obţinerea certificatului de urbanism, republicată în 2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt precizate ca necesare câteva acte aparent simple, la biroul de registratură al Primăriei Galaţi situaţia este uşor diferită. DETALII -->> http://www.viata-libera.ro/societate/63584-c-asa-i-la-noi-una-spune-legea-alta-cer-autorita%C8%9Bile


Citit 5622 ori Ultima modificare Joi, 05 Februarie 2015 00:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.