Mariana Constandache

Mariana Constandache

Sâmbătă noaptea, dăm ceasurile înapoi

Vineri, 23 Octombrie 2020 11:00 | Publicat în EVENIMENT
În noaptea de 24 spre 25 octombrie, trecem la ora de iarnă. Asta presupune că vom da ceasurile înapoi, ora 4,00 a zilei de duminică devenind ora 3,00. Este noaptea în care, se spune, „dormim mai mult”, ziua de 25 octombrie fiind cea mai lungă din an, pentru că, practic, are 25 de ore. Comisia Europeană a propus să se renunțe la schimbarea orei. Din 2018 a început să se discute, la nivel european despre renunțarea la schimbarea orei, care are și unele efecte neplăcute. Pre ...

Colocviu la Galaţi, în cinstea Naţiunilor Unite

Vineri, 23 Octombrie 2020 05:00 | Publicat în EVENIMENT
75 de ani de existenţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi 65 de ani de prezenţă a României în acest for internaţional vor fi marcate printr-un eveniment extraordinar organizat de Centrul de Studii Internaționale și Drepturile Omului din cadrul Institutului Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală al Universității "Dunărea de Jos" din Galați și Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice. În parteneriat cu Institutul de Cercetări Juridice "Ac ...

Cursuri suspendate în patru unităţi şcolare din judeţul Galaţi

Vineri, 23 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevi din patru mari unităţi din judeţul Galaţi, două licee şi două şcoli gimnaziale, vor sta acasă în următoarea săptămână, ca urmare a celei mai recente decizii adoptate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a hotărât ca aceştia să facă cursurile exclusiv online. Prin acelaşi act normativ, elevii şi preşcolarii din Cuca au primit "undă verde", odată cu ieşirea comunei din carantina instituită în urmă cu două săptămâni. Cea mai recentă dec ...

Unde sunt amplasate radarele

Vineri, 23 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 23 octombrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Stadionului, Cloşca şi Calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independenţa şi Lieşti, iar pe DN 26, în localităţile Şiviţa şi Slobozia Oancea. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Berheci, iar pe DJ 251, la Cuza Vodă şi Cudalbi. Pe DN 24D, un radar va fi prezent la Bălăbă ...

Un traficant şi doi ucigaşi, capturaţi în Galaţi

Miercuri, 21 Octombrie 2020 17:00 | Publicat în JURIDIC
Trei infractori periculoşi au ajuns în spatele gratiior, după ce au fost reţinuţi pe raza municipiului de către poliţiştii de Investigaţii Criminale. Unul dintre ei, în vârstă de 26 de ani, era căutat deoarece pe numele său fusese emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani, pentru o infracţiune la regimul stupefiantelor. Ceilalţi doi, de 28 şi respectiv 34 de ani, erau în vizorul autorităţilor după ce Tribunalul Galaţi îi condamnase la 13 ani şi, respectiv, 12 ani ş ...

I s-a făcut rău şi a intrat cu maşina în copac

Miercuri, 21 Octombrie 2020 16:00 | Publicat în AUTO
Eveniment rutier foarte grav în apropiere de Galaţi, în urma căruia un bărbat de 64 de ani a ajuns la spital. Accidentul a avut loc pe DN 26, în jurul prânzului, implicat fiind un autoturism la volanul căruia se afla victima. Maşina, care circula dinspre Vânători către oraş, ar fi părăsit brusc partea carosabilă şi a ajuns pe câmp, lovindu-se violent de un copac. Şoferul a rămas în autoturism, salvarea sa venind, în prima fază, din partea unui poliţist aflat în timpul li ...

Creşte numărul gălăţenilor infectaţi cu COVID-19

Miercuri, 21 Octombrie 2020 17:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Mijlocul săptămânii aduce o creştere a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, ca urmare a testărilor efectuate la nivel de judeţ. 70 de gălăţeni care au ajuns la spital pentru că prezentau simptome, aveau alte probleme medicale ori s-au testat la cerere au fost depistaţi pozitiv. 80 de bolnavi apar în statisticile DSP ca vindecaţi în ultimele 24 de ore, în timp ce numărul pacienţilor reconfirmaţi la testare a crescut la 25. Conform datelor centralizate furn ...

Nuntă și botez, oprite cu poliția. Evenimente private cu peste 100 de participanţi

Marți, 20 Octombrie 2020 18:00 | Publicat în JURIDIC
Două evenimente private, la care au participat în total peste o sută de persoane, au fost stopate de poliție și s-au soldat cu dosare penale și amenzi. Ambele au avut loc în weekendul trecut, în două localități din județul Galați, și au fost organizate în spații închise, în ciuda faptului că autoritățile au interzis astfel de evenimente.Cea mai gravă abatere a fost constatată la Valea Mărului, unde echipele formate din polițiști și inspectori ITM au pus "Stop" unei nun ...

La volan, cu permisul luat pentru băutură

Marți, 20 Octombrie 2020 16:00 | Publicat în AUTO
Un tânăr de 27 de ani, cu dublă cetățenie, moldovenească și română, s-a ales cu dosar penal după ce a încălcat în mod repetat două reguli rutiere de bază. Aflat la volanul unei mașini cu care se întorcea din Republica Moldova, bărbatul a fost supus unui control mai amănunțit de către polițiștii de frontieră de la punctul de tranzit Galați-Rutier. Aceștia aveau să constate că cel de la volan nu avea permis de conducere românesc pentru că și-l "pierduse" în Galați, ...

78 de gălățeni, vindecați de coronavirus, în ultimele 24 de ore

Marți, 20 Octombrie 2020 17:00 | Publicat în SĂNĂTATE
În urma testelor făcute în decurs de 24 de ore în județul Galați, numărul persoanelor confirmate pozitiv a rămas aproximativ egal cu cel raportat în prima zi a săptămânii. 60 de gălățeni au intrat în rândul pacienților cu COVID-19, unul deja purtător al virusului a decedat, iar alți 78 au fost declarați oficial vindecați. Conform cifrelor raportate de oficialități referitor la dinamica infectărilor cu Sars-Cov 2 în Galați, putem trage concluzia că județul se păstre ...
Pagina 643 din 1295