"Mâine anul se-nnoieste/ Pluguşorul se porneste/ Şi începe a brăzda,/ Pe la case a ura.
Iarna-i grea, omătu-i mare,/ Semne bune anul are,/ Semne bune de belşug,/ Pentru brazda de sub plug."
Cam asta ar fi partea cea mai cunoscută din urarea tradiţională la final de an. Anul acesta, parcă urarea se potriveşte mai puţin ca oricând. Anul o fi având semne bune pe la alţii, dar la noi, nu prea.
Membrii Curţii Constituţionale a României sau cel puţin cei patru judecători propuşi de PSD - Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc - au dat dovadă de o completă lipsă de respect pentru cetăţeni şi au absentat la şedinţa de pe 29 decembrie, colegii lor neavând decât soluţia unei alte amânări, pentru 16 ianuarie, a deciziei în ceea ce priveşte pensiile magistraţilor.
La capitolul belşug, nu cred că trebuie să mai repet că toate preţurile cresc, inclusiv taxele şi impozitele, proaspăt aprobate, pe ultima sută de metri, de Consiliul Local - de fapt, doar de 15 consilieri PSD, asta în cazul în care vreţi să ştiţi cui să direcţionaţi "urările" de bine şi de sănătate.
Cât despre omăt, şi el se cam lasă aşteptat, reacţia oamenilor - fie ei din administraţie, de prin sate sau de la companiile de întreţinere a drumurilor - când le spui că ar fi bună ceva zăpadă, este "Mai bine nu, lasă, după sărbători! După zilele libere, poate să ningă!".
Ei bine, vremea nu ţine mereu cont de doleanţele noastre şi poate nu ar trebui uitat de ce e bine să ningă, cât de uscat este pământul şi ce multă nevoie de apă are, cum ar trebui protejate de o manta de zăpadă semănăturile din toamnă. Atunci când nu mai trăim, exclusiv şi direct, din roadele pământului, este uşor să uităm că zăpada captează aerul și formează un strat izolator care menține temperatura solului relativ constantă, protejând semințele și răsadurile de fluctuațiile extreme de îngheț-dezgheț care le-ar putea dăuna. Aşa că normal ar fi să ne rugăm să ningă, tot aşa cum ne rugăm vara să plouă, când e secetă.
Semnele anului viitor rămân tulburi, cam ca sufletele noastre. Nu ştim exact ce ne aşteaptă în 2026, nici la nivelul Justiţiei, nici prin administraţiile locale, nici în sălile de spectacole, ce să mai spunem despre şcoli, rămase, deocamdată, fără ministru de resort.
Confruntaţi cu un viitor cel puţin necunoscut, dacă nu incert, nu putem decât să ne întoarcem, fiecare, la ce cunoaştem şi la persoanele în care putem avea încredere. La familie, prieteni, apropiaţi, la vecinii de-o viaţă. 2026, am aşa un sentiment, va fi un an prin care comunităţile mai sudate vor răzbi mai uşor. Este însă Galaţiul o astfel de comunitate?
