
Gabriel Kolbay
COVORUL gălăţean e MAI BUN decât cel oltenesc
Luni, 26 Ianuarie 2015 11:00 | Publicat în SOCIETATE
În casa ţăranului se pot ascunde comori. Cine caută, s-ar putea să dea peste obiecte în faţa cărora se miră până şi specialiştii. Despre un astfel de obiect, cel mai probabil unic în ţară, ne-a vorbit Paul Buţa. "Galaţiul este una dintre cele mai reprezentative zone din România pentru covorul românesc. Sigur, toată lumea a auzit câte ceva despre covorul oltenesc. A fost chiar un brand de ţară, acum ceva vreme. Toată lumea care pleca în străinătate, lua musai şi un co ...
CONCLUZIILE dezbateriii "Vieţii libere" - Cum salvăm MEŞTEŞUGUL POPULAR gălăţean?
Luni, 26 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Puţinii meşteri pe care-i mai are judeţul nu prea mai au unde să-şi desfacă produsele din cauza invaziei "made in China" * Parlamentarii n-au mişcat un deget, în aproape zece ani, ca să elaboreze o lege prin care să protejeze aceste comori naţionale
Să ne uităm bine la meşterii populari gălăţeni pentru că, cel mai probabil, sunt ultimii pe care-i vom vedea la lucru. Cu chiu, cu vai, am reuşit să-i găsim pe cei câţiva păstrători de rost rămaşi prin judeţ. Vi i-a ...
Gălăţeanul turmentat
Sâmbătă, 24 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu îmi mai iese din cap o vorbă pe care am auzit-o acum ceva vreme. “Domnule, totul eee cum te raportezi tu la familiee, la patriee şiiiii ... la Univers!” Vă puteţi imagina ce ecouri poate stârni o asemenea cugetare, dacă o auzi la cinci şi ceva dimineaţa. Cum încă nu mijiseră zorile, iar afară era un ger de ţi se lipea mâna de clanţa uşii, mostra de înţelepciune m-a trezit brusc din amorţeala în care mergeam spre gară, cu ochii cârpiţi. Trebuia să prind trenul de c ...
Viaţă spectaculoasă a Sfântului Grigorie Teologul, pe care îl prăznuim duminică
Joi, 22 Ianuarie 2015 16:00 | Publicat în SOCIETATE
* Lupta sa cu ereticii a rămas exemplară pentru toţi creştinii care i-au urmat
Duminică, 25 ianuarie, ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Grigorie Teologul. Cel cunoscut şi ca Grigorie de Nazianz s-a născut în anul 329 şi, potrivit credinţei creştine, s-a mutat la Domnul în anul 390. Cei 61 de ani trăiţi i-au fost însă suficienţi pentru a deveni o figură centrală în istoria creştinismului. Sfântul şi-a povestit parte din viaţă în lucrări autobiografice, precum " ...
Biserica gălăţeană promovează economia socială
Joi, 22 Ianuarie 2015 05:00 | Publicat în SOCIETATE
Arhiepiscopia Dunării de Jos promovează meşteşugul popular ţinând cont şi de legile economiei de piaţă. Prezent la dezbatarea "Lada de Zestre - Cum salvăm meşteşugul popular", organizată de ziarul "Viaţa liberă", părintele Daniel Popa ne-a explicat principiile care stau la baza readaptării tradiţiei la cotidian.
"Mânăstirile româneşti au fost, dintotdeauna, comunităţi în care oamenii şi-au propus să se desăvârşească spiritual, dar n-au făcut niciodată abstracţi ...
Şeful ITRSV Focşani, reţinut de DNA
Miercuri, 21 Ianuarie 2015 16:05 | Publicat în SATUL
Inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Focşani, Alexandru Lefter, citat de "Viaţa liberă" în cazul furtului de lemn din pădurea lui Marcel Cosor de la Buciumeni, a fost reţinut pentru 24 de ore, ieri, la 18,55.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) suspectează că Lefter ar fi cerut 25.000 de euro şi ar fi primit 15.000 de euro de la omul de afaceri Gheorghe Ceteraş în scopul semnării şi aplicării ştampilei instituţiei menţionate pe un ...
CALENDAR RURAL/ Târguri şi evenimente agricole
Miercuri, 21 Ianuarie 2015 03:00 | Publicat în SATUL
Miercurea se ţine târg la Fundeni şi Schela. Joia sunt târguri la Tecuci, Vlădeşti şi Nămoloasa. Vinerea este târg şi la Jorăşti, iar sâmbătă la Tudor Vladimirescu, Slobozia-Conachi, Rădeşti şi Frumuşiţa. Duminică sunt tot patru târguri, la Drăguşeni, Măstăcani, Pechea şi Cudalbi. Nicoreştiul are piaţă mare de gros, deschisă în toate zilele săptămânii. La fel şi Cosmeştiul, în imediata apropiere a pieţei în curs de amenajare.
Manifestări naţionale
Pân ...
JAF ca-n codru în PĂDUREA Buciumeni (FOTO)
Miercuri, 21 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în ANCHETĂ
* Sute de copaci au fost doborâţi în pădurea disputată de omul de afaceri Maricel Cosor şi Romsilva * Anchetă, bănuieli, dar încă nicio certitudine * Sătenii din Buciumeni spun că, noaptea, pădurile sunt pline de ţigani vasluieni, înarmaţi cu drujbe, veniţi la furat
Vreo 500 de arbori au fost tăiaţi ras, săptămâna trecută, într-o pădure privată de zece hectare de la Buciumeni. Oamenii legii fac cercetări, dar nimeni nu spune, încă, deschis, cine brăcuieşte codru ...
Adeverinţa de cutremur, CONDIŢIE pentru plata despăgubirilor! VEZI câţi gălăţeni îşi ASIGURĂ CASELE
Luni, 19 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* În cazul unei calamităţi, tot asiguratul e bun de plată şi de pus pe drumuri * Nici un sfert din populaţie nu respectă legea asigurărilor obligatorii * Oare greşesc cei care nu încheie asigurare?
Mai bine de trei sferturi dintre gălăţeni au intrat în noul an cu locuinţa neasigurantă în sistemul asigurărilor obligatorii. Deşi legea ne obligă, încă din 2008, să încheiem poliţele anuale în valoare de 10 euro sau de 20 de euro - în funcţie de caracteristicile casei s ...
Oraşul pe care-l iubesc
Luni, 19 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dragă prietene, au trecut deja mai bine de doi ani de când ne-am văzut ultima oară. Te invit la Galaţi. Nu face nazuri! Dacă stau să mă gândesc bine, mi-ai cam fi dator să vii. Ţine cont că eu n-am zis nici pâs când tu m-ai chemat la tine în oraş. Chit că aveam de îndurat jumătate de zi pe drum, am venit. M-am plimbat cu tine pe străzile pe care le ştii de mic şi m-am lăsat fermecat de oraşul tău. Câte pieţe vechi, pline de oameni tineri şi veseli! Câtă artă, în s ...