
Cristinel Luca
Galațiul va avea, în sezonul estival, două trenuri directe cu litoralul
Sâmbătă, 18 Mai 2024 11:35 | Publicat în EVENIMENT
CFR Călători va da startul, în 14/15 iunie, programului estival de transport „Trenurile Soarelui", prin care turiștii vor avea la dispoziție 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu stațiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării. „Trenurile Soarelui” vor circula până la data de 7/8 septembrie 2024. În perioada programului estival de transport, pe secția Constanța – Mangalia, turiștii vor avea posibilitatea de a călători între stațiun ...
Furtună ”excepțională” la Houston
Vineri, 17 Mai 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Patru persoane au murit la Houston, al patrulea cel mai populat oraș american, într-o ”furtună excepțională” care a cauzat pagube materiale importante, pene de curent masive și a doborât arbori la pământ, anunță primarul orașului, John Whitmire, relatează AFP, citată de News.ro. Circumstanțele celor patru decese erau necunoscute, însă ar fi putut să fie cauzate ”în principal de căderea unor arbori sau (ar putea fi vorba despre) persoane blocate în mașini”, a declara ...
A doua zi de proteste la Agenția pentru Protecția Mediului Galați
Vineri, 17 Mai 2024 18:20 | Publicat în EVENIMENT
Angajații din cadrul Agenției Județene pentru Protecția Mediului (APM) Galați și-au întrerupt din nou activitatea și au anulat programul de lucru cu publicul, vineri, timp de două ore, protestând astfel împotriva discriminării salariale la care consideră că sunt supuși. O acțiune similară avusese loc și joi, cu o zi înainte, la Galați și la toate celelalte agenții județene de mediu din țară.
„Suntem profund indignați de discriminarea salarială la care suntem supuși ...
Chirurg plasat în arest la domiciliu
Vineri, 17 Mai 2024 16:18 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Medicul chirurg de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă după ce a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase, iar aceasta a murit în urma unei septicemii, a fost plasat în arest la domiciliu. Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a anunțat, vineri dimineață, că bărbatul de 69 de ani, din Voluntari, cadru medical la un spital din municipiul București, cercetat pentru ucidere din culpă, a fost prezentat magistraților. În ...
Evadarea din închisoare nu este infracțiune în Olanda
Vineri, 17 Mai 2024 15:42 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Lumea a fost șocată de atacul brutal asupra convoiului de poliție care a ajutat un deținut din Franța să evadeze din închisoare și care s-a soldat cu moartea a doi polițiști. În Olanda, evadarea din închisoare nu este considerată o infracțiune, scrie Mediafax. În Olanda, dacă un deținut evadează și este prins, acesta este pur și simplu dus înapoi în instituție pentru a-și continua pedeapsa. Cu toate acestea, autoritățile olandeze s-au hotărât să corecteze această ci ...
Platformă pentru raportarea conținutului inadecvat
Vineri, 17 Mai 2024 15:26 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat, vineri, lansarea platformei #nofake prin care poate fi raportat conţinutul inadecvat de pe reţelele de socializare - falsuri digitale, conţinut denigrator, dezinformări şi manipulări. Platforma poate fi accesată pe site-ul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID), la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. ”Platforma #nofake va funcţiona ca punct de contact pentru cererile de analiză pe ...
Prudența, recomandată în evaluarea fenomenelor supranaturale
Vineri, 17 Mai 2024 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Vaticanul a emis vineri noi norme care recomandă o abordare prudentă în fața unor fenomene presupuse supranaturale, cum ar fi vindecări miraculoase, statui ale Fecioarei Maria care plâng şi crucifixe din care picură sânge, cazuri care timp de secole au stârnit interesul credincioșilor catolici. Într-un document care actualizează normele din 1978, Departamentului pentru Doctrina Credinței de la Vatican a declarat că astfel de cazuri ar trebui evaluate cu mare prudență, deoarece p ...
Întreruperi de curent în cartierul Aviației
Joi, 16 Mai 2024 17:24 | Publicat în UTILE
Vineri, 17 mai, lucrările efectuate de Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Galați vor afecta, timp de până la patru ore, numeroși consumatori din zona de nord a orașului. Întreruperile anunțate ale furnizării energiei electrice vor începe la orele 8.00 sau 11.00, în funcție de zonă.
Astfel, vor rămâne temporar fără curent consumatori din cartierele Micro 38 și Micro 39A, de pe bd. Traian Vuia, str. Ionel Fernic și Nucului (blocurile B1, J2, J8, K3, K4, L6, ...
Nereguli în saloane de cosmetică, depistate de Protecția Consumatorilor
Vineri, 17 Mai 2024 08:16 | Publicat în EVENIMENT
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați a desfășurat, în aprilie, acțiuni de control la 11 operatori economici din Galați, prestatori de servicii de estetică şi igienă personală – frizerie, coafură, manichiură, pedichiură, cosmetică/tratamente cosmetice etc., ca parte a unei tematici proprii de control. S-au constatat nereguli, astfel că au fost aplicate 11 amenzi contravenționale, în valoare de 31.000 lei, şi două avertismente. De asemenea, s- ...
Gălățean de la Bureau Veritas Paris, invitatul colocviilor navaliștilor
Joi, 16 Mai 2024 14:30 | Publicat în Regional
Ediția cu numărul 107 a Colocviilor Constructorilor de Nave gălățeni (CCN) are un invitat special de la Paris: arhitectul naval ing. Cristian Bran - Bureau Veritas Offshore Market Leader pentru unități flotante destinate producției de petrol (FPSO, FSO).Cristian Bran este „născut și crescut în Galați”, „intra muros”, pur produs al educației naționale „de stat”, așa cum se autocaracterizează. A terminat matematică-fizică la Liceul „Mihail Kogălniceanu”, după ca ...