
Cristinel Luca
Direcția Antifraudă va avea unitate și la Galați
Joi, 04 Aprilie 2024 11:49 | Publicat în Regional
De anul viitor, Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) va avea inclusiv unități județene, nu doar unități regionale, conform unor modificări legislative recent operate de către Guvern și analizate de avocatnet.ro. Apariția unităților județene ale DGAF este prevăzută de OUG 23/2024 și face parte dintr-o nouă reorganizare a Fiscului. Acestea ar urma să devină operaționale până la 1 ianuarie 2025.Până la sfârșitul anului 2024, activitatea inspectorilor antifraudă ...
Obiectivul ITM nu este "anihilarea agentului economic"
Joi, 04 Aprilie 2024 11:21 | Publicat în ECONOMIE
La finalul unui document prezentat în Comisia de dialog social a Prefecturii, ITM Galați precizează că obiectivul controalelor nu îl reprezintă anihilarea agentului economic, ci în primul rând prevenția. "În cadrul controalelor efectuate, inspectorii de muncă au adoptat o atitudine fermă, dar orientată, în primul rând, pe prevenție, iar sancțiunile au fost aplicate numai când au fost identificate cazuri flagrante de încălcare a legislației și când s-a constatat că recoman ...
Fonduri europene de până la 200.000 de euro pentru microîntreprinderile gălățene
Miercuri, 03 Aprilie 2024 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Fonduri europene nerambursabile pentru microîntreprinderile din judeţul Galaţi sunt acum disponibile, după ce Ghidul solicitantului şi anexele (Acțiunea 1.6 - Stimularea activităților inovatoare și creșterea competitivității IMM-urilor, Operațiunea A.1 Creșterea competitivității microîntreprinderilor) au fost publicate de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.
Microîntreprinderile din mediul urban pot accesa între 20.000 şi 200.000 de euro prin Programul Regio ...
Mii de participanți la ceremonialul de la Ciuc
Duminică, 31 Martie 2024 17:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor cu ocazia Paştelui Catolic, de la Miercurea Ciuc, s-a desfăşurat, duminică dimineaţă, în centrul municipiului şi a reunit câteva mii de participanţi, relatează Agerpres. Slujba de sfinţire a bucatelor a fost oficiată de fostul episcop al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, Tamas Jozsef, care s-a adresat credincioşilor, împreună cu mai mulţi preoţi catolici, de la un altar improvizat în faţa Casei Artelor din Miercur ...
Prima cursă Air Schengen a venit de la Viena
Duminică, 31 Martie 2024 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a intrat în Air Schengen, duminică, fapt ce marchează ridicarea parțială a controalelor la frontieră, pe cale aeriană și maritimă. România este în spațiul de liberă circulație Schengen cu cele 17 aeroporturi și cele patru porturi maritime din județul Constanța (Constanța, Constanța Sud-Agigea, Midia și Mangalia), notează G4Media.
Astfel, călătorii români se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre, cu excepția Ciprului și Irlandei, fără a fi su ...
Papa îi îndeamnă pe oameni să nu cedeze în fața armelor
Duminică, 31 Martie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Din Ucraina şi până în Gaza, papa Francisc a făcut duminică o amplă trecere în revistă a conflictelor din lume, reînnoindu-şi apelul prin care îi îndeamnă pe oameni "să nu cedeze în faţa logicii armelor", cu ocazia mesajului său de Paşte de la Vatican, care s-a axat în acest an pe nevoia de pace, informează agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres.
Papa Francisc a prezidat duminică dimineaţă Sfânta Liturghie de Paşte în Piaţa Sfântul Petru din Roma, ...
Zelenski și-a publicat declarația de avere
Duminică, 31 Martie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi familia sa au obţinut un venit total de 317.000 de dolari în 2023, potrivit unei declaraţii de avere publicate la sfârşitul săptămânii, relatează în ediţia de duminică kyivindependent.com. Declararea electronică a averii oficialilor ucraineni a fost impusă în 2014, în cadrul luptei împotriva corupţiei. Această obligaţie a fost suspendată după invazia Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022, iar Zelenski a reimpus-o prin l ...
Muzeul Abandonului, în topul mondial al proiectelor muzeale digitale
Duminică, 31 Martie 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Muzeul Abandonului - muzeu independent, digital și participativ - se numără printre cinci cele mai bune proiecte muzeale din lume la categoria "Best Use of Digital", în cadrul "Museums and Heritage Awards 2024", transmite publicația ZilesiNopti.ro, citată de G4Media. Aflat la cea de-a 22-a ediție, The Museums + Heritage Awards reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din industria muzeală și patrimonială din lume, recunoscând excelența și inovația în domeniu.Muzeul A ...
Aplicație nouă pentru verificarea documentelor de identitate
Duminică, 31 Martie 2024 15:22 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Poliţiştii mureşeni au folosit în premieră, în noaptea de sâmbătă spre duminică, aplicaţia eDAC pentru verificarea documentelor de identitate, în cadrul unor acţiuni pe linie rutieră organizate în Târgu Mureş şi în judeţ."În contextul aderării României la Spaţiul Schengen, începând cu data de 31 martie, a fost operaţionalizat un nou sistem de verificare a documentelor de identitate. Aplicaţia eDAC va fi folosită de structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Inter ...
Trei nave cu ajutoare umanitare ajung în Fâşia Gaza
Duminică, 31 Martie 2024 15:50 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Trei nave cu ajutoare umanitare care au plecat din Cipru urmează să ajungă luni în apropiere de Fâşia Gaza, au declarat reprezentanţi ai guvernului cipriot, citaţi duminică de DPA, transmite Agerpres. Postul de radio public cipriot a relatat că cargobotul "Jennifer" şi remorcherele "Open Arms" şi "Ledra Dynamic", încărcate cu sute de tone de ajutoare umanitare pentru populaţia civilă, vor ajunge luni dimineaţă în apropierea Fâşiei Gaza. Este de aşteptat ca descărcarea ajut ...