Aaron Copland, compozitor, dirijor și pedagog american, s-a născut la 14 noiembrie 1900, în Brooklyn, New York, într-o familie de imigranți evrei din Lituania. Fascinat încă din copilărie de sunetul pianului, Copland a început să compună la vârsta de unsprezece ani. După ce a studiat muzica la New York, s-a perfecționat la Paris, la celebra școală „Fontainebleau”, sub îndrumarea Nadiei Boulanger, cea care i-a modelat stilul și i-a cultivat deschiderea către modernismul european.
Întors în Statele Unite, Copland a căutat să creeze o muzică profund americană, inspirată din viața cotidiană, tradițiile și peisajele țării sale. În perioada anilor ’40-’50, a compus lucrări devenite simboluri culturale, precum ”Appalachian Spring”, ”Rodeo”, ”Billy the Kid” și ”Fanfare for the Common Man”. Copland a compus și coloane sonore de film - ”Of Mice and Men”, ”Our Town” și ”The Red Pony”, printre altele, iar pentru partitura filmului ”The Heiress” a fost distins cu Premiul Oscar în 1950. Printr-un limbaj muzical limpede, accesibil, dar sofisticat, a reușit să îmbine influențele folclorice și populare americane cu tehnicile clasice și moderniste europene, oferind lumii o imagine sonoră autentică a spiritului american.
De asemenea, tipice stilului lui Copland sunt două lucrări majore scrise în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial – ”Lincoln’s Portrait”, pe un text extras din discursurile lui Lincoln, și ”Letter from Home”, precum și melodioasa ”Third Symphony”.
Copland a fost, de asemenea, un promotor al tinerilor compozitori și un pedagog dedicat, formând generații întregi de muzicieni. Timp de aproape patru decenii, în calitate de compozitor, profesor, autor de cărți și articole despre muzică, organizator de evenimente muzicale și dirijor foarte căutat, Copland a exprimat „cele mai profunde reacții ale conștiinței americane la scena americană”.
Considerat „părintele muzicii americane moderne”, Aaron Copland a oferit publicului o artă care îmbină simplitatea expresiei cu profunzimea emoțională, transformând sunetul Americii într-un limbaj universal.
De-a lungul carierei sale, a primit numeroase distincții, printre care Premiul Pulitzer în 1945, iar în 1964 Medalia Prezidențială a Libertății, una dintre cele mai înalte onoruri civile ale SUA.
A încetat din viață la 2 decembrie 1990, la New York, lăsând în urmă o moștenire care continuă să inspire generații de artiști și iubitori de muzică din întreaga lume.
(diferite surse)

