ÎN ATENŢIA STUDENŢILOR: Stagii de practică la Renault

ÎN ATENŢIA STUDENŢILOR: Stagii de practică la Renault
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Studenții de anul II, III, IV, dar şi masteranzii au ocazia să se înscrie pentru un internship de trei luni în cadrul uneia din cele mai mari companii din România, Renault. Programul se numeşte ”Drive Your Future” şi reprezintă o şansă pentru studenţii care vor să facă un prim pas în carieră şi să se familiarizeze cu activităţile specifice industriei auto.

Pe durata stagiului de practică, studenţii vor beneficia de îndrumarea specialiştilor Renault, au şansa să acumuleze experienţă relevantă în domeniul ales şi au ocazia de a participa la diverse ateliere de inserţie profesională, care constituie simulări pentru căutarea unui loc de muncă.  În plus, cei aleşi vor fi plătiţi pe toată durata internshipului.

În ultimii doisprezece ani, peste 1.200 de studenţi au participat la aceste internshipuri, iar 400 au devenit angajaţi permanenţi ai companiei. În prezent, Renault România se bazează pe 17.000 de angajaţi, dar reprezentanţii companiei sunt mereu în căutare de oameni noi. Pentru mai multe informaţii în privinţa aplicării la acest program, consultaţi site-ul daciagroup.com, secţiunea Drive Your Future 2015.

Citeşte şi: OPORTUNITATE pentru studenţii din ultimul an: Stagii de PRACTICĂ INTERNAŢIONALĂ

Citit 1607 ori Ultima modificare Marți, 02 Decembrie 2014 17:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.