Cristinel Luca

Cristinel Luca

Circulaţia pe podul de la Brăila va fi deschisă și pe timpul nopţii

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 19:02 | Publicat în Regional
Circulaţia pe podul suspendat peste Dunăre va fi deschisă şi pe timpul nopţii, începând cu 30 noiembrie, când expiră perioada în care constructorul italian Webuild a avut ca termen demontarea macaralelor aflate pe pod, chiar dacă această operaţiune nu a fost încă finalizată. "Până pe 30 noiembrie, aveau acceptul să ţină podul închis pe timp de noapte, pentru a demonta macaralele. În mod normal, ar fi trebuit să le demonteze pe perioada nopţii, ceea ce nu s-a întâmplat ...

Pădurile României, monitorizate prin satelit

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Asocierea de firme Rartel SA (lider) - Essensys Software - Terrasigna SRL - e-GEOS SpA a fost desemnată câștigătoare a licitației pentru dezvoltarea sistemului de monitorizare a pădurilor prin intermediul imaginilor prin satelit, a anunțat miercuri Ministerul Mediului, citat de Mediafax. "Acest contract presupune dezvoltarea unui sistem care va analiza imagini satelitare succesive, pentru a identifica zonele din care a dispărut pădurea. Acestea vor fi comparate cu baza de date SUMAL pen ...

Putin: "Trebuie să ne gândim cum să oprim «tragedia» din Ucraina"

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liderul rus Vladimir Putin a declarat miercuri, în cadrul summitului G20, care îi reuneşte pe liderii celor mai mari 20 de economii din lume, că trebuie reflectat la o modalitate prin care să fie oprită "tragedia" războiului din Ucraina şi a susţinut că Moscova nu a refuzat niciodată să participe la negocieri de pace cu Kievul, relatează Reuters, citată de news.ro. Decizia lui Putin de a trimite trupe în Ucraina în februarie 2022 a declanşat cel mai sângeros conflict din Europa ...

Armele vor tăcea în Gaza, timp de patru zile

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Israelul și Hamas au convenit miercuri asupra unei încetări a focului în Gaza pentru cel puțin patru zile, pentru a permite accesul ajutoarelor și pentru a elibera cel puțin 50 de ostatici capturați de militanți în schimbul a cel puțin 150 de palestinieni încarcerați în Israel, transmite Reuters, citată de Hotnews. Primul armistițiu în acest război brutal ce durează de aproape șapte săptămâni, la care s-a ajuns după medierea Qatarului, a fost salutat în întreaga lume c ...

Fostele halde de zgură de la Liberty și Elnav, pe "lista neagră" a Europei

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 21:00 | Publicat în Prima Pagina
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că România riscă să fie condamnată de Curtea Europeană de Justiţie, pe 14 decembrie, pentru neînchiderea unor depozite de deşeuri, în cea mai mare parte industriale, menţionând că, în prezent, 31 de astfel de amplasamente se află în această situaţie. Pe "lista neagră" se află și două depozite de deșeuri din Galați: halda de zgură a Combinatului Liberty și cea a fostei întreprinderi Elnav, de pe Calea Prutului. "Din păcate ...

Milioane de euro pierdute după blocarea Programului "Casa Verde"

Joi, 23 Noiembrie 2023 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Beneficiarii Programului "Casa Verde" au pierdut 12 milioane de euro în cele două luni în care programul a fost blocat, consumatorii fiind afectați că nu au putut să instaleze panouri solare din timp pentru a scăpa de grija facturilor la energie electrică în această iarnă, potrivit unei companii de instalare și consultanță în domeniul fotovoltaicelor, informează Hotnews. Potrivit calculelor, cei 87.000 de beneficiari ai programului pierd lunar 6 milioane de euro până când vor ...

Închisoare pentru folosirea fără drept a emblemei Crucii Roșii

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Conform unui proiect adoptat de Camera Deputaților ca for decizional, folosirea, fără drept, în timp de pace, a emblemei sau a denumirii Crucii Roșii ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia este pedepsită cu închisoare de la 2 la 18 luni sau cu amendă. De asemenea, folosirea, fără drept, în timp de război sau pe durata stării de asediu, în legătură cu operațiunile militare, a emblemei sau denumirii Crucii Roșii ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia e ped ...

Primul satelit de spionaj militar lansat de Coreea de Nord

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Conducătorul nord-coreean Kim Jong Un a studiat fotografii ale principalelor baze militare americane din insula Guam, imagini obţinute de primul satelit de spionaj lansat de Coreea de Nord, a transmis miercuri agenţia oficială de presă KCNA, preluată de AFP. Kim "a privit fotografii aerospaţiale de la baza aerienă Anderson, de la Aspra Harbor şi de la alte baze militare importante ale forţelor americane, făcute din cerul de deasupra Guamului, în Pacific, primite la ora 9.21, în 22 n ...

Protest spontan și la arhivele securității

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 15:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Angajaţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) au organizat, miercuri, pentru a doua zi consecutiv, un nou protest spontan, fiind nemulţumiţi de salarizare, şi avertizează că ar putea opri activitatea complet, dacă nu li se soluţionează revendicările. "Subiectul este salarizarea, care, în momentul de faţă, şi aşa a fost de când a intrat în vigoare legea salarizării, doar pe hârtie este unitară, ea în esenţă fiind complet discriminatorie. S ...

Femei ucrainene, la lucru în mină

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 15:04 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O exploatare minieră de cărbune din Pavlohrad, oraș din estul Ucrainei, se confruntă cu un deficit mare de forță de muncă şi, pentru prima dată în istorie, li s-a permis femeilor să muncească în subteran. După ce peste o mie dintre muncitori au plecat să lupte împotriva rușilor, în urma invaziei din februarie anul trecut, exploatarea minieră se confruntă cu un deficit acut de forță de muncă, relatează Reuters, citată de Mediafax, așa încât a luat decizia de a le perm ...
Pagina 99 din 760