POEM de PLICTISEALĂ [dosarele Z]

Scris de Luni, 21 Decembrie 2020

suntem plictisiţi, hai să facem ceva deosebit în această lume minunată – dacă nu putem sări din tren, măcar să furăm nişte şine de cale ferată că numai într-acest fel mai putem fi salvare pentru Ana lui Tolstoi – să nu mai meargă nici un tren de la noi până…
la marginea satului, pe vreme urâtă sau frumoasă,aşteptaţi să vină cineva şi să vă spună:luaţi-vă crucile şi plecaţi acasăfiindcă aţi uitat cevaîn ogradă, în grădină şi în fiecare odaie,ceva foarte simplu şi foarte uşor, ca o bură de ploaie,i-aţi uitat pe cei care-şi aduc amintece frumoşi eraţi cândvi se părea…

NUMAI ATÂT (chiar... numai ATÂT)

Scris de Vineri, 18 Decembrie 2020

Chiar dacă totdeauna am plâns cu lacrimi false ori cu lacrimi adevărate, eu atât pot striga până la Infinit: mi-i dor de MAMA - singura Lege din Cetate! Chiar dacă totdeauna m-am ţinut de cuvânt ori nu m-am ţinut de cuvânt, eu atât mărturisesc şi în Rai şi în Iad:…

SEMINŢE de SINGURĂTATE [dosarele Z]

Scris de Joi, 17 Decembrie 2020

Îmi pare rău că am să plec/ sub Orizontul fără capătşi-am să cotrobăiesc întruna,/ prin cel sfârşit şi început,dar ştiu că o să am de-ales,/ că niciodată n-o să scapătnici înapoi, nici înainte.../ şi n-am să văd şi n-am s-aud !!! Îmi pare rău că am să las/ Singurătatea fără minecum…

ASIMPTOTIC POEM [până când]

Scris de Miercuri, 16 Decembrie 2020

!azi vin la tine să-ţi dau/ simplă şi pură o floare dintr-un cuvânt botezat/ pururea: nu(mă)uita(re)! !vin în secunda când stai/ şi lăcrămezi la fereastră ca o muşcată de rând/ tristă sub steauă albastră! !şi mă aştepţi până când/ vezi şi auzi că m-apropii şi mă visezi până când/ mor…

Ieşire din Oglindă [dosarele Z]

Scris de Marți, 15 Decembrie 2020

Chiar mă întreb pe mine însumi:/ oare de ce a fost aşa şi n-a fost altfel? mi se pare/ că asta e greşeala meaşi că acesta mi-i păcatul:/ aştept pedeapsă şi suportîntreagă ispăşire până/ începe cântul de prohod? Şi cum era mai bine oare?/ aşa sau altfel? nu am ştireşi zău…

MUŞCATĂ de ONOARE [dosarele Z]

Scris de Luni, 14 Decembrie 2020

(!) i-am trimis o scrisoare de dragoste şi respect şi mi-a răspuns că nu poate, fiindcă e bolnavă şi trebuie să se îndrepte mai întâi, după care va veni la mine cu toate, fără să mai întârzie şi fără să mai aştepte, să-mi fie de bun augur, ca o carte…
s-a sfârşit vremea indiferenţei, nu mai suntem afară,nu mai e timp de pierdut şi drum de întors:să luăm nişte pâine de grâu sau nişte pâine de secarăşi să-i ducem – repede – vrăjitorului din O(r)Z !!! dacă nu mai avem secară sau nu mai avem grâu,să-i ducem – repede-repede – nişte…

ODATĂ ca NICIODATĂ [o dată ca nici o dată]

Scris de Vineri, 11 Decembrie 2020

Se făcea că era o dată ca nici o dată – o dată să-mi fie de cald şi de frig, de frică şi de curaj, de luni şi de duminică, de dor şi de alinare, de fără de care nu se poate, de târziu şi de mintenaş!   Şi se…
MOTO:„scriitorul este un animal marin, care trăieşte pe uscat şi vrea să zboare”                                                                 [Carl Sandburg)]  (!) hai să facem dimineaţă/ bună până la sfârşitşi să mergem tocmai unde/ intră soarele n-amiază,că acolo se ascunde/ ce-am visat şi ce-am gândit –hai, că plânge unicornul/ şi prufneşte şi nechează (!) (!) hai să facem ziuă…

DOUĂ HARANCE [o dilemă eternă]

Scris de Miercuri, 09 Decembrie 2020

MOTO: „sau doi egal cu patru – altă sferă/ limită de, ori nu – fără adresă,   umbra luminii peste: frontieră/ abandonată-n propria-(i) viteză”                                                              [Iolanda Cremene]       aceea-i din partea aceasta./ aceasta-i din partea cealaltă – nici una, nici alta nu-i bună./ şi una şi alta se…

FĂRĂ CUVINTE [dosarele Z]

Scris de Marți, 08 Decembrie 2020

(!) şi m-ai strigat de peste dealul micşi m-ai strigat de peste dealul mareşi n-am răspuns – eu nu puteam să strig,eram năuc şi mut de întristare (!) (!) eram un fel de mărmurit în timp,eram un fel de mărmurit în vreme –sfânt fără portofoliu, fără nimb,departe de păcat şi anateme…

SIGUR CĂ NU! DA! [dosarele Z]

Scris de Luni, 07 Decembrie 2020

himera mea, naiva mea - şi rai şi iad - nu mi se pare că împreună vom intra la naiba-ntru purificare la cel de genul ambigen - indiferent şi-n rău şi-n bine, viclean şi pururi temător, şi sfânt şi fariseu... ca tine cât de curând va să vedem ce a…

SIGUR CĂ DA! NU? [dosarele Z)

Scris de Sâmbătă, 05 Decembrie 2020

a fost frumos, foarte frumos, himera mea devastatoare - ne-am renăscut de-atâtea ori, prin mila ta conservatoare prin grija ta ne-am sinucis, năluca mea catastrofală, ca doi amanţi proşti şi cuminţi, dar n-am făcut nici o scofală şi, dimpotrivă, chiar am plâns, am râs de neghiobia noastră - visul ni-i…

OLECUŢĂ de NOROC [dosarele Z]

Scris de Vineri, 04 Decembrie 2020

MOTO: „tot mai frumos, tot mai frumos/ adun iluzii de pe jos,/ încerc să le păstrez cât pot:/ în lipsa lor îs doar un mort// tot mai murdar, tot mai murdar/ mi-i timpul tot... şi în zadar/ mă răzvrătesc şi chiar mă rog/ pentr-olecuţă de noroc/ în traista ei şi-a…
La revedere, MAICĂ... mergi cu DOMNUL, ţărâna fie-ţi moale şi uşoară, că tare mult şi sfânt ai frământat-o din primăvară până-n primăvară !!! Ai tot umblat pe dealuri şi pe vale, cu sapa şi cu sufletul şi gândul, te-ai tot rugat de ploaie şi zăpadă - altfel, zadarnic (ne)-ar mai…

O CLIPĂ MERCANTILĂ [dosarele Z]

Scris de Miercuri, 02 Decembrie 2020

(!) din trecut în prezent, din prezent în trecut, eu vă gândesc şi vă admir şi vă aud cum treceţi clar şi fără frică prin secundă şi (n)-aveţi grijă că-ntâmplarea ne/fecundă de-a fi aici şi-acum e-un vis (ne)cruţător al celui care-i numitor/numărător într-o lumină lungă/scurtă şi iscoadă gata oricând să…

CONJUGARE [La Mulţi Ani, ROMÂNIE!!!]

Scris de Marți, 01 Decembrie 2020

eu românesc, tu româneşti, el/ea româneşte,noi românim, voi româniţi, ei/ele românescceilalţi - cât nu-s luaţi la trei-păzeşteşi cât nu mă apuc să-i cotonogesc -să-şi ia catrafusele şi să plece-n crucea mamei lor,dincolo de pământesc şi dincolo de ceresc,fiindcă nici unul nu-i corespunzătoracestui loc şi timp şi mod pentru a căror…
mă amăgeşte-al mării marmorean murmur când cântul de sirene nu ştie să mai tacă şi mă-nfioară cu-arfa lor mătăsoasă, dacă ştiu să le-ascult melosul indiferent şi pur !!! şi pur mă ştie-n pururi, de când am înţeles ce se ascunde-n umbra înaltelor abisuri ale răbdării celor care-au făcut din visuri…

CERTIFICAT de CALITATE [dosarele Z]

Scris de Luni, 30 Noiembrie 2020

(!) ce fel de-adânc, ce fel de nalt/ s-aşterne peste-această CLIPĂ chiar într-această clipă, chiar/ fără putinţă de tăgadă când se şi vede, se şi-aude/ cum împotrivă se-nfiripă o palmă de nemărginire/ dintr-o enigmă blestemată (!)   (!) n-ai timp măcar să crezi că eşti,/ să-ţi numeri prima arătare în…

PROPUNERE DECENTĂ (pastel...de URGENŢĂ)

Scris de Sâmbătă, 28 Noiembrie 2020

hai să ne uităm la păsări,/ la furnici şi la albine –poate ni se taie greaţa,/ poate învăţăm ceva,poate nu ni se mai pare/ că nu suntem fitecine,poate cercetăm oglinda/ – uite-aşa şi iar aşa –şi pricepem ce distanţă/ e-ntre noi şi toate cestesubstantive cunoscute,/ harnice până la moarte,care nu…
Până la sosirea Cuvintelor, până când Figurile de Stil vor bate la uşă...privesc pe fereastră cum alde Oarecare banalizează sărutul! Iar steaua aceea, pe care e scris numele meu, nici nu cade şi nici nu răspunde la telefon! În fiecare secundă doar Luna îmi trimite Duminici şi mă avertizează cum…

NOTĂ EXPLICATIVĂ [aceeaşi/acelaşi]

Scris de Joi, 26 Noiembrie 2020

(!) înaltă şi adâncă doamnă,/ să ştii că eu nu te aştept –suntem atâta de aproape/ încât parcă suntem născuţin-aceeaşi clipă şi n-acelaşi/ loc ne/ceresc, ne/bun, ne/drept,într-un atunci şi-ntr-un acolo,/ când/unde nu-mi, când/unde nu-ţitrecea prin suflet şi prin gând/ această-mpreunare vieşi moartă-ntr-un mereu acum/ – cât ţine-ntreaga veşnicie (!)

MOLDOVA [eternizare în VIS]

Scris de Miercuri, 25 Noiembrie 2020

am visat că te duceai la gară,/ pe cărarea dintre sud şi nord - cea mai pe/trecută din MOLDOVA,/ cea mai dreaptă dintre ştiu şi pot ai visat că mă-ntorceam din gară,/ pe cărarea dintre nord şi sud - cea mai pe/trecută din MOLDOVA,/ cea mai dreaptă dintre văd ş-aud…
Pagina 3 din 78