Cum să uit gara? Gara: loc al despărţirilor şi al împărţirilor, loc al lacrimilor de bucurie şi de tristeţe, loc al săruturilor dulci şi amare, loc al uitărilor şi al aducerilor aminte, loc al eşarfelor şi al batistelor fluturate în semn de revedere şi adio! Loc al sinuciderilor şi nădăjduirii că fluierul trenului anunţă o iubită, o amantă, o mamă, un tată, un prieten, o viaţă şi o moarte! Loc al felinarelor cu sticlă afumată de atâtea şi atâtea aşteptări, de ...

Mă rog să-ţi fie bună seara toată, mă rog să-ţi fie sufletul frumos… să poţi ajunge unde curcubeul di/stins al amintirii se dă jos şi vine la fereastra cu muşcate, cu ochii tăi, cu aşteptarea ta, să-i torni adânc şi nalt pe ne/dreptate, şi din tăcerea şi uimirea mea să-şi ia odihnă, visuri şi oglindă… şi, mâine, nou-născut, să se aprindă!   Mă rog să-ţi fie bună seara toată, mă rog să-ţi fie sufletul frumos… numai aşa des/facerea luminii binecuvânt ...

Pictorul acesta-i galben. Pictorul acesta-i din galben. Aurul de o mie de carate al Picturii Universale. Simfonie de galben. Galben uriaş. Până la Cerul Celălalt. Şi până dincolo de al nouălea Cer. Nu?…Sigur că da!…Iată, întinderea aceasta de floarea-soarelui nu are margini în tablourile lui Van Gogh! Iată câtă destindere şi câtă ne/verosimilă candoare împarte şi desparte pentru ochiul născut şi educat să priceapă liniştirea şi tămăduirea! Numai un rău poate tre ...

E iarnă. O văd cum zgreapţănă pe/la geamurile îngheţate bocnă. Vrea să-i dau drumu-n casă, că dârdâie. Nu-i dau. Că-i frig. Şi-n casă-i tot iarnă. Că n-avem căldură. N-am fost cuminţi. D-aia n-avem. Iarna, stau în casă, mă cu/tremur şi dau lucrare de control la primăvară. Dau lucrare de control frumos, lizibil, fin, înclinat, elegant. Uite-aşa dau: „N-ai vrut să-mi dai măcar un lux din ochii tăi. La primăvară, mă duc departe, să mă bată în cap lumina celo ...

Vino încet!…vino încet!…/ în mărul dinspre Nazareth, mugurii stau în sinea lor/ şi te aşteaptă până vor vedea tocmai de mult că vii…/ şi-or da-n Florii, şi-or da-n Florii! Şi-or da-n Florii, şi-n frunze-or da/ din ochii lor în Calea ta cel gând…(mereu acelaşi Gând)…/ precum în Cer şi pe Pământ… cel dor…(mereu acelaşi Dor)…/ uşor la greu, greu la uşor… nu te grăbi, Plecarea mea!…/ nu te grăbi, Sosirea mea!… Oare de ce să te grăbeşti,/ Fecioar-a ...

Mă rog să-ţi fie bună dimineaţa, mă rog să-ţi fie sufletul uşor, să poţi ajunge unde vine trenul… ultimul tren…cu-n singur călător… şi pleacă mai departe, mai departe, cu doi, spre gara fără ne/sfârşit, spre gara unde felinare sparte aduc aminte tot ce (n)-am iubit nici eu, nici tu…şi mai aduc aminte că trenul merge numai înainte!   Mă rog să-ţi fie bună dimineaţa, mă rog să-ţi fie sufletul uşor, să poţi vedea cum toatele din urmă se rup şi cad şi ră ...

Se ia o coală de hârtie asemănătoare cu aceea din ziarul de ieri. Însă numai cu o deosebire: să fie mai mare. Adică, mai pe înţelesul celor interesaţi, lungimea să se întindă pe lăţime, lăţimea să se extindă pe lungime…şi amândouă să tindă la Infinit. Apoi, dacă-ţi dă mâna şi dacă te ţin curelele de transmisie dintre proză şi poezie, te apuci să scrii circumstanţial de loc, de mod, de timp şi de meserie, nu în dorul făinii, nu în ciuda sepiei din călima ...

Se ia o coală de hârtie. O coală de hârtie albă, dacă cerneala-i neagră. O coală de hârtie neagră, dacă cerneala-i albă. Se aşează coala de hârtie pe o masă netă. Se aşează călimara în dreapta, dacă nu eşti stângaci...ori invers. Se ia tocul, se sfinţeşte peniţa. Se face semnul crucii spre răsărit, dacă-i seară…şi spre asfinţit, dacă-i dimineaţă. Nu se scuipă în palme. Nu se scuipă nicăieri. Se rosteşte rugăciunea de scrisoare. Se înmoaie peniţa-n ce ...

Şi-aşa i-am spus: nu este nimic precum se zice, nimic precum s-aude, nimic precum se vede…! Nişte deştepţi în spaţiu şi-n timp mă desenează, mă bat (frumos) în cuie, cu faţa la perete,   şi cheamă toată lumea…(din lumea asta lungă, din lumea asta scurtă, din lumea asta bună)… cu trâmbiţe, cu tobe, cu surle, cu fanfare, şi-ncepe vernisajul: aceasta-i o lacună,   acesta-i un hiatus, aceasta-i o greşeală, acesta-i terchea-berchea, aceasta-i puia-gaia, acesta-i trea ...

Sigur că da...unde se uită zmeul (rece, secat) cum ploile se frâng... (să nu-ţi mai pară lutul prea departe)... vin (mâine) să aduc nişte adânc!   Să fie-acolo...este bun adâncul de pus pe rană...(nu se ştie când şi cum se poate răsturna mişcarea)... e cel mai sigur loc de pe pământ!   Să stai lângă adânc şi să nu-ţi pese că ochi iscoditori (dinspre înalt) (s)clipesc până la moarte, să se afle... sunteţi ai lui, şi nu ai celuilalt!   Sigur că da...unde ajung ...