Curaj şi recunoaştere. Româncă, decorată în Italia după ce i-a denunțat pe membrii unui clan mafiot

Curaj şi recunoaştere. Româncă, decorată în Italia după ce i-a denunțat pe membrii unui clan mafiot
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Pentru curajul de a-i denunţa pe membrii unui clan interlop din capitala Italiei - clanul Casamonica - Roxana Roman, o româncă de 34 de ani stabilită la Roma, a primit, pe 29 decembrie, de la preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, titlul “Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Italiene”.

Potrivit HotNews.ro, Roxana Roman este proprietara unui bar, “Roxy Bar”, de la periferia Romei – în cartierul Romanina. Pe 1 aprilie 2018, patru din membrii familiei Casamonica au intrat în localul românilor, unde au început să-l insulte pe soţul Roxanei, Marian, nemulţumiţi că nu au fost serviţi înaintea altor clienţi. O clientă cu dizabilităţi i-a luat apărarea românului, ceea ce a declanşat furia celor patru. Marian şi clienta barului au fost loviţi, iar localul a fost devastat. Mai mult, cei doi soți au fost amenințați cu moartea dacă nu se întorc în România.

Roxana nu s-a lăsat intimidată și s-a dus la poliție, unde a depus mai multe plângeri, chiar dacă a primit numeroase ameninţări pentru a-şi retrage acuzaţiile.

Ulterior, Roxana Roman a declarat presei din Peninsulă că gestul ei este unul normal şi nu se consideră o eroină: “Plângerea a fost un gest normal. În cartier, clanul Casamonica menține puterea prin frică. Sunt atât de mulți oameni buni care vor o schimbare, dar e nevoie de o nouă mentalitate, iar asta începe cu fiecare dintre noi”.

După episodul din luna aprilie, doi dintre agresori, Alfredo şi Vincenzo Di Silvio, au fost condamnaţi la patru ani şi zece luni, respectiv patru ani şi opt luni de închisoare. Bunicul agresorilor, Enrico, care se afla în arest la domiciliu, a fost condamnat pentru ameninţări la trei ani şi două luni de închisoare.

Alături de Roxana Roman, alţi 32 de cetăţeni au primit Titluri onorifice pentru Merit din partea preşedintelui Sergio Mattarella, pentru „efortul depus în acte de solidaritate, de ajutorare, pentru activitatea de includere socială, cooperare internaţională, apărarea minorilor, promovarea culturii şi a legalităţii”.

Foto: Facebook

Citit 4691 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Ianuarie 2019 00:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.